A******** D* L******* N** 4**
ReclamantP****** G*******
PârâtIa act şi consfinţeşte învoiala părţilor
a.p. la 26,03.2010
a.p. la 22.03.2010
a.p la 18.03.2010
Pentru a da posibilitate părţilor să tranzacţioneze
cerere de amânare depusă de apărătoarea reclamantei
pt. a studia completarea la lucrarea de expertiză
Având în vedere Hotărârea nr. 1/01.09.2009 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Baia Mare prin care s-a hotărât la pct. 1: „Începând cu data de 2 septembrie 2009 la Judecătoria Baia Mare se vor soluţiona numai cauzele în materie penală privind măsurile preventive, cauzele în materie civilă având ca obiect măsurile de protecţie a minorilor”, iar la pct. 2: „Începând cu data de 2 septembrie 2009 toate cauzele aflate pe rol vor fi amânate pentru noi termene de judecată până la reconsiderarea de către Guvernul României a modalităţii de salarizare a magistraţilor propusă prin proiectul Legii privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”.
se revine cu adresă la expert
Se va reveni cu adresă la expertul contabil Lucuş Crina căreia i se vor comunica obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de către părţi şi i se va solicita să efectueze şi să comunice instanţei completarea raportului de expertiză. Încuviinţează administrarea probei cu interogatoriul pârâtei. În ce priveşte cererea formulată de către reprezentanta societăţii reclamante prin care solicită administrarea probei testimoniale, instanţa se va pronunţa la termenul de judecată stabilit.
în vederea angajării unui apărător
pentru studiul obiectiunilor la expertiză
termen pt. a studia raportul de expertiză
PENTRU A SE REVENI LA EXPERT
PENTRU DEPUNEREA EXPERTIZEI
PENTRU ADMINISTRAREA PROBEI CU EXPERTIZA CONTABILĂ
pentru efectuarea expertizei contabile
Încuviinţează cererea de ajutor public judiciar sub forma plăţii onorariului expertului formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI nr. 400. Stabileşte onorariu provizoriu cuvenit expertului în cuantum de 400 lei. IREVOCABILĂ. Pronunţată în şedinţa publică , azi, 1.10.2008.
pentru a pune în discuţie necesitatea administrării probei de expertiza contabilă
cerere de amânare depusă de apărătoparea pârâtei
în vederea suplimentării probaţiunii - repune cauza pe rol
A.P. LA 3 IULIE 2008
a.p. la 30 iunie 2008
a.p. la 26 iunie 2008
PENTRU A DEPUNE HOTĂRÂREA ADUNĂRII GENERALE A ASOCIATIEI DE LOCATARI PRIN CARE A FOST DESEMNAT PREŞEDINTE
adresă la reclamantă pentru a face dovada transformării asociaţiei de locatari în asociaţie de proprietari
pentru a se pronunţa asupra excepţiilor invocate de pârâtă
Se va face adresă la IPJ Maramureş - Serviciul de investigaţii fraude să ne comunice stadiul cercetărilor
termen acordat pentru depunerea rezoluţiei Parchetului, în funcţie de care instanţa se va pronunţa asupra cererii de suspendare a cauzei formulată de pârâtă.
termen pentru studiul înscrisurilor depuse şi pentru ca pârâta să facă dovada nr. de dosar şi a stadiului în care se află plângerea depusă la Parchet.
termen acordat pentru administrare de probe şi pentru comunicarea întâmpinării cu reclamanta.