S* A********* R********* A***** S* B******** - S******** A****
ReclamantF*** I**** C*******
PârâtF*** F*****
PârâtF*** C***** E****
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor F. F. şi F. C. E. Respinge acţiunea, formulată de reclamanta SC ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ ASIROM SA BUCUREŞTI – SUCURSALA ARGEŞ , faţă de pârâţii F. F. şi F. C. E., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite acţiunea, formulată de reclamanta SC ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ ASIROM SA BUCUREŞTI – SUCURSALA ARGEŞ, faţă de pârâtul F. I.C. Obligă pârâtul F. I. C. să plătească reclamantei suma de 283,30 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, precum şi dobânda legală aferentă de la data introducerii acţiunii, respectiv 19.06.2007 până la achitarea integrală a debitului. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Ianuarie 2008.
Se conceptează pârâţii din prezenta cauză cu numele de Fîţă şi se citează la ambele adrese, cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.225 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 18.01.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Decembrie 2007
Acordă termen pentru a se comunica pârâţilor copii ale înscrisurilor depuse de reprezentanta reclamantei la acest termen. Amână judecarea cauzei la 07.12.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Noiembrie 2007
Emite adresă către Primăria oraşului Mioveni - Serviciul Public Local Comunitar, pentru a comunica instanţei domiciliul pârâţilor în vederea citării acestora. Amână judecarea cauzei la 02.11.2007, pentru când se reia procedura de citare cu părţile. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Septembrie 2007