C****** D*****
Inculpat InculpatS*** H******
Parte civilăÎn baza art. 208 al.1- 209 al. 1 lit. e Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal condamnă pe inculpatul C****** D***** la trei pedepse a câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de furt calificat în concurs real. În baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC HIPROMA SA, prejudiciul fiind integral acoperit prin recuperarea bunurilor sustrase. În baza art. 191 al.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat şi partea civilă.
Deliberând, apreciind utile soluţionării cauzei adresele solicitate de reprezentantul parchetului, urmează a le încuviinţa. Pentru lipsa de procedură cu inculpatul, pentru obţinerea relaţiilor de la Inspectoratul Naţional de Evidenţă a Populaţiei şi Primăria Sectorului 1 Bucureşti, pentru a se emite adresă către Baroul Bucureşti, urmează a amâna cauza