V**** I**
InculpatÎn baza art. 79 alin. 1 (devenit art. 87 alin. 1) din O.U.G. nr. 195/2002; Condamnă inculpatul, Vilău Ion, fiul lui Ion şi Elena, născut la data de 13.02.1973 în mun. Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea – CNP *********4191, cu domiciliul în Rm. Vâlcea, str. Islazului nr. 17, jud. Vâlcea, la 1 an închisoare. Aplică art. 71 rap. la art. 64 lit. a, b Cod penal. În baza art. 81 şi urm. Cod penal; Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii, cu termen de încercare de 3 ani. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal; Suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra art. 83 Cod penal. În baza art. 191 Cod pr.pen.; Obligă inculpatul la 1300 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2008.
în vederea îndeplinirii procedurii de citare a inculpatului.
faţă de lipsa martorilor.
faţă de lipsa martorilor din acte
în vederea administrării probatoriului.
în vederea administrării probatoriului.
faţă de lipsa inculpatului.
faţă de lipsa inculpatului şi a apărătorului ales
faţă de lipsa inculpatului.