B*** F***** L*****
PetentI** M****
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea formulată de către petentul B*** F***** L*****, domiciliat în Târgu Mureş, Calea Sighişoarei nr. 17, judeţul Mureş, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI MUREŞ, cu sediul în Târgu Mureş, str. Zefirului nr. 1, jud. Mureş. Menţine procesul verbal de constatare a contravenţiei seria PCA numărul 1759o14/5.8.2oo7. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2.11.2oo7.
Încuviinţează proba testimonială solicitată de petent, prin avocat, în cadrul căreia să fie audiată martora Iacob Georgeta, în dovedirea stării de fapt. Pune în vedere petentului, prin avocat, să prezinte martora la termenul următor, sub sancţiunea decăderii din probă. Pune în vedere reprezentantului convenţional al petentului, avocat Brânduşa Lanţoş, ca până la termenul următor să aducă la dosar împuternicire avocaţială, pentru a dovedi calitatea sa de reprezentant în cauză. Amână judecarea cauzei. Acordă termen la data de 02.11.2007, pentru când se vor cita părţile lipsă.