G**** D******
InculpatG****** L***
MartorI**** R*****
MartorG*********** D****
MartorAmână pronunţarea pentru data de 13.02.2008. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 6.02.2008. În baza art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 74 al. 1, lit. a, c şi art. 76 al. 1 lit. d Cod penal, condamnă pe inculpatul G**** D******, la o pedeapsă de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 71 al. 1 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi lit. b Cod penal. În baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durat unui termen de încercare de 2 ani şi 9 luni, calculat conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. privind revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 71 al. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii aplicate prin prezenta sentinţă. În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei, din care suma de 100 lei, se va achita în fondul M.P. iar suma de 100 lei, în fondul M.J. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13.02.2008.
Hotarare 79 din 13.02.2008