M***** C* A********
PetentM**** A********
FăptuitorÎn baza a art.278 indice 1 al.8 lit.a C.p.p respinge plîngerea petentei M. A, ca neîntemeiată şi menţine ordonanţa dispusă în dosarul nr. 5147/P/2006 al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slatina. În baza art.192 al.2 C.p.p obligă petenta la 15 lei cheltuieli judiciare statului. Cu recurs în 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică azi 29.10.2007
AMÎNĂ CAUZA LA DATA DE 29 OCT.2007.
R O M Â N I A JUDECĂTORIA SLATINA PENAL Dosar nr. 6752/311/2007 ÎNCHEIERE Şedinţa publică de la 21 septembrie 2007 Completul compus din: PREŞEDINTE –DUMITRESCU PAULICĂ Grefier- MARIN ENACHE MARIA Ministerul Public reprezentat de Claudiu Mircea Popescu, procuror la Parchetul de pe linga Judecatoria Slatina Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petenta Măruţă Alexandra având ca obiect plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.) La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns părţile. Procedura de citare nelegal îndeplinită cu făptuitorul. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă , după care, se constată lipsă de procedură cu făptuitorul. INSTANŢA Avînd în vedere lipa de procedură cu făptuitorul, acordă termen pentru cînd se va cita. Se v cita petenta cu menţiunea de a depune rezoluţia cu nr.1183/II/2/2007 şi plicul prin care i-a fost comunicată această rezoluţie. Se va emite adresă către Parchetul de pe lîngă Judecătoria Slatina să ne înainteze borderoul prin care i-a fost comunicată petentei rezoluţia prim procurorului de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Slatina cu nr. 1183/II/2/2007 precum şi copie de pe această rezoluţie. PENTRU ACESTE MOTIVE, DISPUNE Amână judecarea cauzei la 8 octombrie 2007, pentru cînd se vor cita părţile, petenta cu menţiunea de a depune rezoluţia cu nr.1183/II/2/2007 şi plicul prin care i-a fost comunicată această rezoluţie. Se va emite adresă către Parchetul de pe lîngă Judecătoria Slatina să ne înainteze borderoul prin care i-a fost comunicată petentei rezoluţia prim procurorului de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Slatina cu nr. 1183/II/2/2007 precum şi copie de pe această rezoluţie. Pronunţată în şedinţa publica de la 21 septembrie 2007 Preşedinte, Grefier, TERMEN: 8 octombrie 2007 C.T PET. MĂRUŢĂ ALEXANDRA N.R FĂPT. M**** A******** JUDECĂTORIA SLATINA JUEŢUL OLT DOSAR NR.6752/311/2007 21 SEPT.2007 C Ă T R E, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ JUDECĂTORIA SLATINA Vă rugăm ca pentru termenul din data de 8 octombrie 2007 să ne înaintaţi borderoul prin care i-a fost comunicată rezoluţia prim procurorului de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Slatina cu nr. 1183/II/2/2007 petentei Măruţă Alexandra domiciliată în Slatina str.Aleea Muncii bl.FB15 sc.A ap.16 judeţul Olt. De asemenea să ne înaintaţi copie de pe această rezoluţie. Relaţiile solicitate ne sunt absolut necesare soluţionării cauzei penale avînd ca obiect pl.OP. PREŞEDINTE, GREFIER, DUMITRESCU PAULICĂ MARIN ENACHE MARIA
Amina cauza la 21.09.2007 pentru atasarea dosarului de urmarire penala