P********* M****
Recurent PetentB****** -***** S*******
Intimat ÎnvinuitB**** I**** L******
Intimat ÎnvinuitRespinge ca nefondat recursul declarat de petentul PÂRVULESCU MIHAI, domiciliat în Piteşti, str. Calea Bucureşti, Bl.15, Sc.C, ap.1, jud. Argeş împotriva sentinţei penale nr. 3632 din data de 13.12.2006 pronunţată de judecătoria Piteşti în dosar nr. 6755/280/2006, intimate fiind învinuitele BURLACU NEGRU ŞTEFANIA, domiciliată în com. Călineşti, sat Ciocăneşti, jud. Argeş şi BADEA IOANA LILIANA., domiciliată în Piteşti, B- dul Petrochimiştilor, bl.B32, sc.B, ap.37. Obligă pe recurentul petent la 20 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Mai 2007 la Tribunalul Argeş – Secţia penală
Admite cererea formulată de apărătorul recurentului petent Pârvulescu Mihai, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare la instanţă. Amână judecarea cauzei la data de 28.05.2007. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2007 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală
Admite cererea formulată de apărătorul recurentului petent prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi pregăti apărarea. Amână judecarea cauzei la data de 30.04.2007. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Aprilie 2007 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală
Potrivit art. 6, art. 173 Cpp şi art. 6 C.E.D.O admite cererea formulată de recurentul petent Pârvulescu Mihai, prin care solicită amânarea cauzei pentru a-şi angaja apărător. Amână judecarea cauzei la data de 16.04.2007. Se citează părţile potrivit art. 291 Cod procedură penală. Intimata învinuită Burlacu Negru Ştefania are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Martie 2007 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală