P************ C*******
ReclamantR******** A***** M****
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Respinge acţiunea formulată de reclamantul PENITENCIARUL COLIBAŞI, împotriva pârâtului R. A. M. Ia act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Aprilie 2008.
Amână pronunţarea la 04.04.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.03.2008.
Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul, considerând necesară administrarea acestora în vederea soluţionării excepţiilor invocate prin întâmpinare. Pune în vedere pârâtului prin avocat să formuleze interogatoriul pentru reclamant şi să-l depună la dosar în două exemplare unul pentru a se comunica acestuia. Emite adresă către reclamant cu menţiunea de a înainta înscrisurile de care înţelege să se folosească precum şi de a formula interogatoriul pentru pârât şi de a-l prezenta la următorul termen de judecată în vederea administrării. Amână judecarea cauzei la 28.03.2008, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Februarie 2008
Admite cererea formulată de apărătorul pârâtului privind imposibilitatea de a se prezenta din motive medicale. Amână judecarea cauzei la 22.02.2008, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Ianuarie 2008
Amână judecarea cauzei la 18.01.2008, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Comunică al doilea exemplar de pe înscrisuri pârâtului cu adresă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Decembrie 2007
Admite cererea formulată de reclamant. Amână judecarea cauzei la 07.12.2007, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Comunică al doilea exemplar de pe întâmpinare reclamantului cu adresă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Noiembrie 2007
Admite cererea formulată de pârât privind amânarea cauzei pentru lipsă de apărare. Se citează pârâtul Amână judecarea cauzei la data de 02.11.2007.