I****** T*****
CondamnatAdmite propunerea făcută de Comisia din cadrul Penitenciarul Baia Mare privind condamnatul I****** T*****, CNP , fiul lui IOAN şi MARIA, născut la data 27.04.1960, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr: 739/2007 a Jud. Satu Mare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 912/2007 a Jud. Satu Mare atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Satu Mare str. petofi Sandor nr. 16 jud. Satu Mare. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, cu excepţia sumei de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Supuran Amalia. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare.
Hotarare 1636 din 11.10.2007