M***** P* E******
ReclamantC****** E*****
Pârâtconstată perimată cererea
În temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 13.11.2007.
R O M Â N I A JUDECĂTORIA BOTOŞANI Dosar nr. 6974/193/2007 ÎNCHEIERE Şedinţa publică din 18 octombrie 2007 Completul compus din: PREŞEDINTE-MIHALCIUC LILIOARA-GETA Grefier-ŞTEFĂNESCU MIHAELA Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect-partaj succesoral, privind pe reclamanta: M***** P* E****** în contradictoriu pârâta Caţichi Emilia. La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile. Procedura nelegal îndeplinită cu părţile. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care: J U D E C A T A : Pentru a se complini lipsa de procedură cu părţile, instanţa acordă un nou termen de judecată. Dispune a se reveni cu procedura de citare a acestora, reclamantei, cu menţiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 19 lei şi timbru judiciar de 0, 3 lei, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată, conform art. 20, alin. 3 din Legea nr. 146/1997. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Amână judecarea cauzei la data de 13 noiembrie, pentru când: - se va reveni cu procedura de citare a părţilor, reclamanta cu menţiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 19 lei şi timbru judiciar de 0, 3 lei, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată, conform art. 20, alin. 3 din Legea nr. 146/1997. Pronunţată în şedinţa publică din 18 octombrie 2007. PREŞEDINTE, GREFIER, TERMEN: 13 noiembrie 2007 - Dosar nr. 6974/193/2007 -partaj succesoral- Reclamantă: Cit. M***** P* E****** - cu menţiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 19 lei şi timbru judiciar de 0, 3 lei, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată, conform art. 20, alin. 3 din Legea nr. 146/1997. PârâtĂ: Cit. C****** E*****