M********* M***** M****
InculpatC****** I***
Parte vătămatăCondamnă inculpatul M M – M, la următoarele pedepse: - 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 al. 1,4 – art. 209 al. 1 lit. e,g,i C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. c, art. 76 lit. c C.pen. - 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 al. 1 – O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 74 lit. c, art. 76 lit. d C.pen În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C.pen. contopeşte cele două pedepse, inculpatul M M – M urmând să execute pedeapsa rezultantă, cea mai grea, de 8 (opt) luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, b,c C.pen. în condiţiile prev. de art. 71 al. 2 C.pen. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante aplicate şi fixează termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, conf. art. 82 C.pen. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul comiterii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În temeiul art. 71 al. 5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 14 şi 346 C.pr.pen. respinge acţiunea civilă formulată de partea vătămată C I ca neîntemeiată. În baza art. 191 C.pr.pen. obligă inculpatul M M – M la plata către stat a sumei de 140 lei, cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Suma de 100 lei, onorariu avocat oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.03.2008.
Amână cauza având în vedere cererea apărătorului inculpatului pt.a depune acte în circumstanţiere. Se va cita martorul cu mandat de aducere.
Amână cauza având în vedere lipsa inculpatului şi a apărătorului acestuia. Se va cita inculpatul şi se va emite mandat de aducere cu executare efectivă pt. acesta. Se va cita martorul din lucrări.