S* C********* S**
PetentU*** A*** I***
IntimatÎn baza art. 2781 alin. 1 pct. 8 lit. „a” Cpp respinge plângerea petentei împotriva rezoluţiei procurorului şi a rezoluţiei primului procuror, pe care le menţine în totalitate. obligă petenta la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Obligă petenta la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Faţă de lipsa răspunsului de la SC Steeal & Glass SRL, Pentru a se emite adresă către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj care să comunice instanţei dacă s-a numit lichidator pentru SC Steeal & Glass SRL şi în caz afirmativ să ne comunice datele lichidatorului,
Faţă de lipsa răspunsului solicitat la termenele anterioare de judecată şi faţă de cererea apărătorului petentei, Pentru a se emite titlu executoriu asupra SC Steeal & Glass SRL având în vedere că nu s-a formulat contestaţie în termenul de 10 zile de la comunicare Pentru a se reveni cu adresă către SC Steeal & Glass SRL care să comunice dacă între societate şi petentă au existat relaţii comerciale, cu menţiunea că întrucât nu au dat curs solicitărilor, s-a emis titlu executoriu, iar în caz că nu vor da curs solicitărilor instanţei, vor fi daţi din nou în debit
Faţă de lipsa răspunsului solicitat la termenele anterioare de judecată şi faţă de cererea apărătorului petentei, Pentru a se emite adresă către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj, care să comunice datele de identificare ale societăţii SC Steeal & Glass SRL, Pentru a se reveni cu adresă către SC Steeal & Glass SRL care să comunice dacă între societate şi petentă au existat relaţii comerciale, cu menţiunea că întrucât nu au dat curs solicitărilor instanţei au fost sancţionaţi cu amendă de 1000 RON
Faţă de lipsa răspunsului solicitat la termenul anterior de judecată şi faţă de cererea apărătorului petentei, Pentru a se reveni cu adresă către SC Steeal & Glass SRL care să comunice dacă între societate şi petentă au existat relaţii comerciale, cu menţiunea că în cazul în care nu dau curs solicitărilor instanţei vor fi sancţionaţi cu amendă de 1000 RON,
Faţă de lipsa răspunsului solicitat la termenul anterior de judecată, Pentru a se reveni cu adresă către SC Steeal & Glass SRL care să comunice dacă între societate şi petentă au existat relaţii comerciale
Faţă de cererea formulată de apărătorul ales al petentei, Pentru a se emite adresă către SC Steeal & Glass SRL care să comunice dacă între societate şi petentă au existat relaţii comerciale,
Faţă de lipsa de procedură cu intimatul, Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al petentei,