M******* N******
Intimat ContestatorC*** J******** D* P***** M********
Recurent IntimatAdmite recursul declarat de pârâta CJP Maramureş împotriva sentinţei 1113 din 16 octombrie 2006 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosar 7076/100/2006, pe care o modifică în tot în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul M.N. Decizia este irevocabilă. Datăşi pronunţată în şedinţa publică din 01 iunie 2007.
intrucât cererea de strămutare a cauzei nu a fost soluţionată de către ÎCCJ.
Amână judecarea cauzei pentru data de 20 aprilie 2007, ora 8,30, sala 31, pentru când contestatorul-intimat păstrează termenul în cunoştinţă şi se va cita intimata-recurentă. Pentru a se depune la dosar soluţia pronunţată cu privire la cererea de strămutare, deoarece de pe site-ul Î.C.C.J. nu rezultă că ar fi soluţionată.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta contestatorului-intimat, privind acordarea unui termen de judecată după termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare, respectiv după data de 02.03.2007. Amână judecarea cauzei pentru data de 16 martie 2007, ora 8,30, sala 31, pentru când reprezentanta contestatorului-intimat păstrează termenul în cunoştinţă şi se va cita intimata-recurentă. Pune în vedere reprezentantei contestatorului-intimat să depună la dosar hotârârea privind cererea de strămutare.