P******** D* P* L**** T********* V*****
RecurentZ******* A********
Recurent InculpatF******** M****
Intimat Parte civilăS******* D* U****** C******
Intimat Parte civilăAdmite recursurile penale declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, şi de inculpatul Z******* A********, domiciliat în Ocnele Mari, str. Gînjuleşti, nr.9, judeţul Vîlcea, împotriva deciziei penale nr. 21/A din data de 24 ianuarie 2007, pronunţată de Tribunalul Vîlcea, secţia penală, în dosarul nr. 7090/90/2006.Casează, în parte, atât decizia sus menţionată cât şi sentinţa nr.1091/15.09.2006 pronunţată de Judecătoria Rm-Vâlcea, în sensul că înlătură menţiunea privind achitarea inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 205 Cod penal şi aplicarea art. 346 Cod penal.Înlătură aplicarea disp. art. 57 Cod penal din decizie şi art. 81 Cod penal din sentinţă, cu toate consecinţele şi, în baza art. 861 Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare. În baza art. 862 Cod penal, fixează termen de încercare de 5 ani. Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. 1 lit. a-d) Cod penal, urmând ca inculpatul să se prezinte conform lit.a a textului de lege menţionat, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la termenele fixate de acesta.Potrivit art. 863 alin.3 Cod penal impune inculpatului respectarea obligaţiei prevăzută la lit.d) a textului de lege menţionat, de a nu intra în legătură cu partea civilă F******** M****. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cod penal. Înlătură obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat în apel. Menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei şi ale deciziei. În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 aprilie 2007, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite cererile formulate de recurentul Z******* A******** şi de intimatul F******** M****. Amână cauza la data de 19 aprilie 2007, pentru ca recurentul şi intimatul să îşi angajeze apărători. Se citează părţile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2007, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.