Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În temeiul prevederilor art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal, raportate la art. 345 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 74 lit. a, art. 76 lit. d Cod penal, condamnă pe inculpatul M G, , la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie, în condiţiile reţinerii de circumstanţe atenuante, la plângerea prealabilă a părţii vătămate Moşnean Samuel prin reprezentant legal Costan Anuţa, cu domiciliul în Cavnic, strada Minerilor, nr. 11, judeţul Maramureş. În temeiul prevederilor art. 71 Cod penal, interzice inculpatului pe durata pedepsei, exerciţiul drepturilor reglementate de art. 64 lit. a teza II şi b Cod penal. În baza dispoziţiilor art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului şi stabileşte, conform art. 82 Cod penal, un termen de încercare de 2 ani şi 2 luni, termen ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul prevederilor art. 359 alin. 1 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are drept consecinţă revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul prevederilor art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să achite în favoarea statului suma de 140 lei, cheltuieli judiciare avansate de acesta. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi reprezentantul părţii vătămate, de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.01.2008.
Hotarare 194 din 25.01.2008în vederea deliberării
faţă de cererea în probaţiune formulată de către reprezentanta Parchetului cu privire la audierea martorilor Onţa Gheorghe şi Costan Viorica
lipsă inculpatul,lipsă partea vătămată,lipsă procedură cu inculpatul