S**** I***
ApelantP** A****** E***
IntimatS**** E***
Intimat REPR. AL MINOREI POP ANDRADA ELLAP** D****
Intimat REPR. AL MINOREI POP ANDRADA ELLAP** A***
MartorAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târnăveni. Condamnă pe inculpatul S**** I*** pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal la pedeapsa de 7 ani închisoare. Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de perversiuni sexuale la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,d,e Cod penal. Condamnă acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat la pedeapsa de 3 ani închisoare. Contopeşte pedepsele stabilite în cea mai grea dintre ele, 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,d,e Cod penal. Menţine măsura arestării preventive faţă de acest inculpat.
Având nevoie de timp pentru deliberare, instanţa amână pronunţarea hotărârii pentru data de 21 august 2007, ora 12.00.
dată fiind lipsa nejustificată a apărătorului părţii vătămate şi în vederea citării martorilor lipsă cu mandate de aducere.
Amânarea cauzei, pentru completarea probaţiunii. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului S**** I***.
Amânarea cauzei, pentru completarea probaţiunii la data de 4 iunie 2007. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului S**** I***.
Amânarea cauzei pentru completarea probaţiunii, prin ascultarea martorilor Sikra Alexandru şi P** A***, care urmează să fie citaţi la termenul viitor, respectiv la data de 7 mai 2007. Amână pronunţarea soluţiei asupra stării de arest preventiv a inculpatului S**** I*** la data de 3 aprilie 2007.
Fixează termen intermediar pentru 9 martie 2007, în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului S**** I*** şi a se purta discuţii cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulat de către acesta. Amânarea cauzei şi emiterea unei adrese către Baroul Mureş, pentru a se proceda la desemnarea unui apărător din oficiu pe seama inculpatului.