T******* T******
ReclamantC****** J******** D* F*** F****** A****
PârâtC****** M********* P****** D* F*** F******
PârâtC****** C******* D* F*** F****** B*****
PârâtD***** G*******
PârâtDISPUNE Inainteaza cauza reinregistrata sub nr. 18739/280/2010, ca urmare a repartizarii aleatorii dupa admiterea cererii de recuzare, spre competenta solutionare completului C 15 civil, termenul de judecata fiind la data de 21.01.2011, ora 8.30. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.09.2010.
Admite cererea de recuzare. Irevocabilă.
Termen pentru ascultarea preşedintelui de complet, la data de 27.09.2010.
Înaintează dosarul la C15, ora 8.30, în temeiul art. 98 ROI, în vederea soluţionării cererii de recuzare, formulată de pârâtul Paladoiu Ioan. Menţine în rest dispozitivul încheierii de şedinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 20.09.2010.
DISPUNE Revine cu adresă către Comisia Comunală de Fond Funciar Bascov pentru a depune la dosarul cauzei toate actele care au stat la baza eliberării titlului de proprietate cu nr.29862/9.12.1993, emis pe numele de D***** G*******, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în cuantum maxim Primarului Comunei Bascov în calitate de preşedinte al comisiei locale de fond funciar. Prorogă discutarea asupra excepţiilor invocate, respectiv excepţia inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale pasive, autorităţii de lucru judecat, ulterior suplimentării obligaţiilor atât de către reclamantă, cât şi de Comisia Locală de Fond Funciar Bascov. Menţine ataşarea dosarului cu nr. 11420/280/2005 al Judecătoriei Piteşti, pentru care s-au depus înscrisuri de către pârâtul D***** G*******. Se citează pârâţii. Amână judecarea cauzei la 20.09.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 28.06.2010.
DISPUNE Respinge cererea formulată de către reclamantă, de a se discuta la acest termen de judecată excepţiile invocate, întrucât consideră necesar că trebuie ataşat dosarul cu nr. 11420/280/2005 al Judecătoriei Piteşti, a cărui hotărâre a rămas irevocabilă, întrucât în acest dosar se află înscrisuri necesare soluţionării autorităţii de lucru judecat. Emite adresă către Comisia Comunală de Fond Funciar Bascov pentru a depune la dosarul cauzei toate actele care au stat la baza eliberării titlului de proprietate cu nr.29862/9.12.1993, emis pe numele de D.G., sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în cuantum maxim Primarului Comunei Bascov în calitate de preşedinte al comisiei locale de fond funciar. Prorogă discutarea asupra excepţiilor invocate, respectiv excepţia inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale pasive, autorităţii de lucru judecat, ulterior suplimentării obligaţiilor atât de către reclamantă, cât şi de Comisia Locală de Fond Funciar Bascov. Se citează pârâţii. Amână judecarea cauzei la 28.06.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 3.05.2010.
Ia act de renunţarea reclamantei la judecarea cererii completatoare, potrivit art. 246 Cod proc.civ. Admite cererea formulată de către apărătorul pârâtului D***** G*******, în sensul acordării unui termen pentru imposibilitate de prezentare, din motive medicale. Prorogă discutarea asupra excepţiilor invocate, respectiv excepţia inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale pasive, autorităţii de lucru judecat, ulterior suplimentării obligaţiilor atât de către reclamantă, cât şi de Comisia Locală de Fond Funciar Bascov. Se citează pârâţii C****** J******** D* F*** F****** A****, C****** M********* P****** D* F*** F******, Paladoiu Ion, Paladoiu Constanta, Vlad Ion, Vlad Adriana Emilia Amână judecarea cauzei la 3.05.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 15.03.2010.
Suspendă soluţionarea cauzei, potrivit art. 155 1Cod proc.civ., până când se va preciza cererea completatoare potrivit art. 112 Cod proc.civ., obiect, motivare în fapt şi drept, precum şi să timbreze capătul de cerere privind nulitatea actului de donaţie cu 12 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 07.12.2009.
Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să precizeze cererea completatoare a acţiune, depusă în şedinţă publică, în condiţiile art. 112 Cod proc.civ., respectiv să precizeze obiectul acesteia, precum şi să precizeze motivarea în fapt şi în drept a motivelor pentru care se solicită nulitatea absolută a unei donaţii către Parohiei Găvana III din Piteşti, sub sancţiunea suspendării acestei cererii, în baza art. 155 1 Cod proc.civ. De asemenea pune în vedere reclamantei, prin apărător, să timbreze capătul de cerere privind nulitatea actului de donaţie, cu taxă de timbru în cuantum de 12 lei şi a timbru judiciar de 0,3 lei, sub sancţiunea anulării acestui capăt de cerere, ca netimbrat. Menţine în sarcina Comisiei Locale de Fond Funciar Bascov obligaţia de a depune la dosarul cauzei toate actele care au stat la baza eliberări Titlului de Proprietate cu nr.29862/09.12.1993, emis pe numele de D***** G*******. Prorogă discutarea asupra excepţiilor invocate, respectiv excepţia inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale pasive, autorităţii de lucru judecat, ulterior suplimentării obligaţiilor atât de către reclamantă, cât şi de Comisia Locală de Fond Funciar Bascov. Se citează pârâţii Paladoiu Constanta, Vlad Ion, Vlad Adriana Emilia, şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 7.12.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 12.10.2009.
DISPUNE Se citează pârâţii Paladoiu Constanta, Vlad Ion, Vlad Adriana Emilia, şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen pentru continuitatea completului de judecată la data de 12.10.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 21.09.2009.
DISPUNE Pune în vedere tuturor părţilor să depună la dosarul cauzei toate actele pe care le deţin vizavi de această cauză, iar reprezentantului Comisiei Locale de Fond Funciar Bascov să depună la dosarul cauzei toate actele care au stat la baza emiterii Titlului de Proprietate cu nr.29862/09.12.1993 eliberat de Comisia Judeţeană de Fond Funciar pe numele de D***** G*******. Se citează pârâţii Paladoiu Constanta, Vlad Ion, Vlad Adriana Emilia, şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei. Amână judecarea cauzei la 21.09.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 22.06.2009.
DISPUNE Se citează pârâţii Paladoiu Constanta, Vlad Ion, Vlad Adriana Emilia, şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei. Admite cererea formulată de către apărătorul pârâtului D***** G*******, în sensul acordării unui termen pentru imposibilitate de prezentare. Amână judecarea cauzei la 22.06.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul.
Se citează pârâţii Paladoiu Constanta, Vlad Ion, Vlad Adriana Emilia, şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei. Faţă de cele învederate de către pârâtul Paladoiu Ion, prin apărător, instanţa va aprecia dacă la termenul următor va formula sau nu o cerere de abţinere în prezenta cauză. Amână judecarea cauzei la 11.05.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 06.04.2009.
Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să facă dovada că motivul pentru care a fost suspendată prezenta cauză nu mai subzistă, sub sancţiunea suspendării cauzei, în temeiul art. 155 1 Cod proc.civ. Se citează pârâţii, cu copie completare la acţiune. Amână judecarea cauzei la 06.04.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 02.03.2009.
Suspendă soluţionarea cauzei potrivit art. 244 pct. 2 Cod pr.civ., până la terminarea cercetărilor penale efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, împotriva făptuitorului Dăneci Gheorghe, pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 290 şi art. 291 Cod pr.pen. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Proroga discutarea excepţiei de inadmisibilitate şi excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, la termenul următor. Admite cererea, formulată de către pârâta CLFF BASCOV, privind amânarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a reprezentantei acesteia. Se citează părţile, ce nu au termen în cunoştiinţă, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 18.02.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2008.
Pune în vedere procuratorului să depună la dosar procura judiciară în original, sub sancţiunea anulării acţiunii. Se citează intimata lipsă, cf. art. 85 C.pr.civ. Acorda un nou termen de judecată – mai lung decât cel prevăzut de lege, la cererea părţilor –, pentru a oferi acestora în temeiul art. 96 C.p.c., posibilitatea să ia cunoştiinţă de conţinutul întâmpinării depuse la dosar, respectiv : Amână judecarea cauzei la 14.01.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2007.
Pune în vedere reclamantei să facă dovada faptului că sentinţa pronunţată în dosarul din care este disjunsă prezenta cauză este definitivă şi irevocabilă sau se află în recurs. Se citează părţile, ce nu au termen în cunoştiinţă, cf. art. 85 C.p.c., pârâtele persoane juridice, cu copie de pe precizare. Acorda un nou termen de judecată –mai lung decât cel prev. de lege, la cererea părţilor –, pentru ca pârâţii să ia cunoştiinţă de conţinutul precizării depuse la dosar, respectiv : Amână judecarea cauzei la 10.12.2007 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Noiembrie 2007.
Pune în vedere reclamantei prin apărător să precizeze cererea şi totodată să depună copie de pe cererea de înscriere în fals cu privire la titlul de proprietate emis pârâtului Dăneci. Deasemenea pune în vedere reclamantei prin apărător sub sancţiunea prev. de art.155 ind .1 C .proc.civilă să depună la dosar copii după toate actele din dosarul din care s-a disjuns şi să-şi formuleze apărările cu privire la excepţiile invocate. Se citează pârâţii Comisia Judeţeana De Fond Funciar Argeş , Paladoiu Constanta, Vlad Ion şi Vlad Adriana Emilia. Amână judecarea cauzei la 05.11.2007.
Pune în vedere reclamantei prin apărător să depună la dosar copie de pe acţiunea iniţială. Admite cererea formulată de apărătorul pârâtului Dăneci Gheorghe Amână judecarea cauzei la 10.09.2007 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Iulie 2007