G***** M*****
CondamnatRespinge ca neîntemeiată contestaţia la executare, formulata de contestatorul G***** M*****, fiul lui Ion şi Rodica, născut la 20.05.1981, în prezent aflat in Penitenciarul Ploieşti , cu privire la sentinţa penala nr.245/2006 a Tribunalului Prahova. In baza art. 192 alin.2 C.p.p., obligă condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 160 lei, din care 40 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.01.2008.
lipsa dosar fond
lipsa dosar fond