S*** A********
InculpatG******* E****
Parte civilăS******* D* U****** ,* B******* A******* B********
Parte civilăN*** L*****
MartorN****** C***** - C******
MartorRespinge cererea inculpatului S*** A******** de aplicare a dispoziţiilor art.46,48, 49 al.2 şi 73 lit.b C.p. În baza art.174 C.p. cu aplic.art.74-76 c.p. condamnă pe inculpatul S*** A********, născut la 01.08.1963 în comuna Sohatu, jud.Călăraşi, domiciliat în comuna Sohatu, sat Progresul, jud.Călăraşi, CNP *********4151, la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b C.p. În baza art.192 al.2 c.p. cu aplic.art.74-76 c.p. condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare. În baza art.33 lit.a c.p. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b c.p. În baza art.71 c.p. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b cod penal, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei. Menţine starea de arest a inculpatului şi conform art.88 c.p. deduce prevenţia de la 23.11.2006 la zi. Admite cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul de Urgenţă Bagdasar-Arseni Bucureşti şi obligă inculpatul către această parte civilă, la plata sumei de 474,70 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate cu internarea victimei Gheorghe Niculae. Admite în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă G******* E**** şi obligă inculpatul către această parte civilă la plata sumei de 9780,80 lei reprezentând daune materiale şi la 10.000 lei daune morale. Obligă inculpatul la plata sumei de 754,18 lei către partea civilă reprezentând cheltuieli de judecată. Obligă inculpatul la plata sumei de 1100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat şi părţile civile. Pronunţată în şedinţă publică azi 30 august 2007.
Pentru lipsa dosarului de fond şi a raportului de expertiză, amână judecarea cauzei la 23 august 2007.Mentine starea de arest a inculpatului.
amână judecarea cauzei la 12 iulie 2007 .Se va înainta dosarul la INML pentru avizarea raportelor medicale.
amână judecarea cauzei la 14 iunie 2007, ora 12,00 pentru audierea martorei Niculae Aurica. mentine starea de arest a inculaptului
amană judecarea cauzei la 24 mai 2007 pentru lipsa martorilor
amană judecarea cauzei la data de 10 mai 2007 la cererea părţii civile pentru -şi angaja apărător.
mentine starea de arest. termen 12 aprilie 2007.