S***** V*****
Apelant InculpatA*********** C*******
Intimat Parte civilăC*** D* A******** D* S******* P******
Intimat Parte civilăS******* J******* D* U****** P*******
Intimat Parte civilăS******* J******* D* U****** V*****
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de inculpatul S***** V*****, fiul lui Ghiorghi şi Eleonora, n.25 iulie 1955, deţinut în Penitenciarul Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr.571/2006 a Tribunal Prahova, desfiinţează în parte, în latură penală, sentinţa primei instanţe cu privire la pedeapsa principală, pe care o modifică, în sensul reducerii cuantumului de la 4 ani închisoare, la 2 (doi) ani si 6 (sase) luni închisoare. Menţine starea de arest a inculpatului şi compută deţinerea începând cu data de 2 august 2006, la zi. Menţine în rest sentinţa apelată. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru inculpat şi părţile lipsă de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 februarie 2007
Amână judecarea cauzei la data de 14 februarie 2007 Sala 1. În baza art.3002 rap.la art.160b alin.1 şi 3 Cod pr.penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S***** V*****, fiul lui Ghiorghi şi Eleonora, născut la data de 25.07.1955, în prezent deţinut în Penitenciarul Ploieşti şi menţine această măsură. Dispune plata sumei de 40 lei onorariu pentru avocatul din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, iar pentru inculpat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2007.