Dosar 724/270/2006 din 11.05.2007

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 724/270/2006
Data dosar:
11.05.2007
Instanta:
Tribunalul Bacău
Departament:
Secţia penală
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.10.2007 la ora 08:00

    Complet: C19 v
  • Soluţionare

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI DIN 16.10.2007 ÎN DATA DE 17.10.2007. În baza art.379 pct.2 lit.a C.pr.pen. admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti, împotriva sentinţei penale nr.265 din 20.03.2007, pronunţată de Judecătoria Oneşti în dosarul nr.6913/2006, cu privire la soluţionarea laturii penale a cauzei. Desfiinţează sentinţa penală menţionată sub aspectul arătat, reţine cauza spre rejudecare şi în fond: I. În baza art.108 – 209 al.1 lit.a,i cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, condamnă pe inculpatul R**** M***** – cu date de stare civilă cunoscute – la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art.85 Cod penal, anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată prin s.p.nr.1224/23.10.2006 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă la 077.11.2006, şi repune în individualitate această pedeapsă în : a) 8 luni închisoare – aplicată pentru art.208 al.1,2,5, art.209 al.1 lit.a,g,i cu art.74 al.1 lit.c, 76 al.1 lit.c şi art.41 alin.2 Cod penal; b) 400 lei amendă penală aplicată pentru art.217 al.1, art.74 alin.1 lit.c, art.76 alin.1 lit.f şi art.41 alin.2 Cod penal; c) 6 luni închisoare aplicată prin sent.penală nr.8/06.01.2006 a Judecătoriei Oneşti pentru care s-a făcut aplicarea art.85 Cod penal. Dispune contopirea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii, c u pedepsele de la literele a) şi b) de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. Pedeapsă rezultantă : 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art.83 Cod penal dispune, revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sent.penală nr.488/12.04.2006 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă la 03.05.2006. În temeiul art.83 Cod penal,dispune revocarea suspendării condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sent.pen.nr.8/06.01.2006 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă la 25.01.2006. Constată că pedeapsa de 6 luni închisoare, de mai sus, a fost contopită cu pedepsele aplicate prin sent.penală nr.488/12.04.2006, ca urmare a aplicării, în această sentinţă penală, a dispoziţiilor art.85 Cod penal, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. Dispune executarea în întregime a pedepsei de 1 an închisoare, alături de pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în cauză. PEDEAPSĂ DE EXECUTAT : 4 (patru) ani închisoare. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 lit.a, teza a II-a şi lit.b Cod penal, pe durata şi în condiţiile art.71 alin.2 din acelaşi cod. II. În baza art.208-209 al.1 lit.a,i cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, condamnă pe inculpatul S***** C***** – cu date de stare civilă cunoscute – la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art.,85 Cod penal,dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sent.penală nr.1224/23.10.2006 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă la 07.11.2006 şi repune în individualitate această pedeapsă în : a) 6 luni închisoare aplicată pentru art.208 al.1,2 – 209 al.1 lit.a,g,i cu art.74 a,c art.76 c, art.41 alin.2 Cod penal; b) 200 lei amendă penală, aplicată pentru art.217 alin.1 cu art.74 lit.a,c, art.76 lit.f Cod penal. Dispune contopirea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii, cu pedepsele de la literele a) şi b) de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. Pedeapsă rezultantă : 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art.83 Cod penal, dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sent.penală nr.488/12.04.2006 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă la 26.04.2006. Dispune executarea în întregime a pedepsei de mai sus, alături de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză inculpatului. PEDEAPSĂ DE EXECUTAT : 4 (patru) ani închisoare. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal, pe durata şi în condiţiile art.71 alin.2 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Dispune plata din fondurile M.J. a sumei de 100 lei – onorarii pentru avocaţii desemnaţi din oficiu în apel – av.Chiciu Lăcrămioara 100 lei, av.Cojocaru Cătălina – 100 lei. Conform art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2007.

  • Sedinta din data de 18.09.2007 la ora 08:00

    Complet: C19 v
  • Amânat

    T 16.X.2007. ORA 8 C19, PENTRU A SE COMUNICA INCULPAŢILOR SCHIMBAREA ÎNCADRĂRII JURIDICE.

  • Sedinta din data de 19.06.2007 la ora 08:00

    Complet: C19 v
  • Amânat

    T 18.09.2007 ORA 8 C19, PENTRU ATAŞAREA SENTINŢELOR PENALE NR.1224/2006 ŞI 8/2006 ALE JUDECĂTORIEI ONEŞTI.

Flux dosar


Actualizare GRPD