M**** M****
CondamnatIa act de retragerea cererii formulate conform art.455 rap. la art.453 alin. 1 lit.c Cod proc.pen., de către condamnatul M**** M****, fiul lui Constantin şi Gheorghiţa, născut la data de 26.07.1978 în Târgovişte, deţinut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Mărgineni. Obligă pe condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 130 lei, din care suma de 100 lei reprezentă onorariul apărătorului desemnat din oficiu şi care se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru condamnat aflat în stare de deţinere. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.03.2008.
Emiterea unei adrese către Primăria Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, în vederea efectuării unei anchete sociale la domiciliul părinţilor săi, la numiţii Marin Constantin şi Gheorghiţa, în Târgovişte, str.Belşugului, nr.42, sc.A, ap.9, judeţul Dâmboviţa, prin care să comunice relaţii cu privire la situaţia familiei condamnatului, respectiv situaţia materială, condiţiile de locuit şi starea de sănătate a membrilor acesteia.