U**** V***********
PetentC****** L***** D* F*** F****** M*******
IntimatC****** J******** A**** D* F*** F******
IntimatÎn baza art. 248 Cod de procedură civilă; Constată perimarea cauzei, formulată de petentul U**** V***********, în contradictoriu cu intimatele C****** L***** D* F*** F****** M******* şi C****** J******** A**** D* F*** F******. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată azi, 7.VIII.2008, în şedinţă publică.
În baza art. 155 ind. 1 C.p.civ., suspendă judecata cauzei până la achitarea onorariului expertului de către petent. Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 mai 2007.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă raportat la art. 4 din Titlul XIII al Legii nr. 267/2005, încuviinţează pentru petent proba cu acte şi cu expertiză tehnică de specialitate. Pune în vedere petentului să depună la dosar actele de stare civilă din care să rezulte legătura de rudenie cu autorul Dumitrescu Ion. Obiectivele lucrării sunt următoarele: - identificarea terenului solicitat astfel cum rezultă din actul de partaj testamentar încheiat în anul 1946 (filele 7-8 dosar) şi transpunerea în schiţă, - stabilirea categoriei de folosinţă actuală a terenului, precum şi dacă poate fi reconstituit pe vechiul amplasament sau, dacă în speţă, sunt incidente din cele cele enumerate la art. 24 din Legea nr. 1/ 2000, - să se stabilească întinderea reală a dreptului de proprietate ce poate fi reconstituit petentului. - expertul să precizeze situaţia rolului agricol al autorului petentului anterior preluării de către stat a terenului, - dacă petentul sau alţi moştenitori ai aceluiaşi autor au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra aceluiaşi teren şi dacă le-a fost reconstituit, chiar şi în parte, dreptul de proprietate asupra acestui teren, - să efectueze verificări la Comisia Locală Mulăreni pentru stabilirea situaţiei juridice a terenului la 01.01.1990. Se numeşte expert în cauză ing. Păunescu Ion. Se stabileşte onorariu provizoriu pentru expert în sumă de 800 lei, în sarcina petentului. Se emite adresă expertului pentru a întocmi şi depune lucrarea de expertiză cu obiectivele stabilite prin prezenta încheiere, ce se va anexa. Se citează intimatele Comisia LOcală Mălureni şi Comisia Judeţeană Argeş. Amână judecarea cauzei la 29 mai 2007- Sala 1. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24 Aprilie 2007.
În baza art. 156 C.pr.civ., încuviinţează cererea petentului pentru lipsă de apărare. Se emite adresă la Comisia locală de fond funciar Mălureni pentru a înainta actele care au stat la baza emiterii hotărârii nr. 174/2006 şi anexa hotărârii cu privire la motivarea Comisiei Judeţene de fond funciar Argeş, în ce priveşte respingerea cererii de validare a petentului. Se vor cita intimatele. Amână judecarea cauzei la data de 24 Aprilie 2007. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Aprilie 2007.