A******* B********
CreditorS*** A******* A************* L*****
DebitorO***** G*****
IntimatJ********** T*****
IntimatD*******
CreditorAvând în vedere că începând cu data de 01.10.2011 se desfiintează Sectia Comercială a Tribunalului Galati si se înfiintează două sectii noi, respectiv Sectia a II-a Civilă si Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal, urmează a se muta prezentul dosar de la Sectia Comerciala la Sectia a II-a Civila (Tribunalul GALAŢI) ,dispunându-se înregistrarea la secţia a-II-a Civilă, cu acelaşi număr de dosar la care se adaugă indicele *.
Respinge cererea de antrenare raspundere patrimoniala a administratorilor statutari ai debitoarei.Pentru continuarea procedurii acorda termen la 25.10.2011
În vederea continuării procedurii;
pentru continuarea procedurii
În vederea continuării procedurii acordă termen la 29.03.2011, sala 11, ora 9,00;
În vederea continuării procedurii acordă termen la 01.02.2011, sala 11, ora 9,00;
În vederea pregătirii apărării de către pârâţi acordă termen la 09.11.2010, sala 11, ora 9,00;
În vederea continuării procedurii acordă termen la data de 14.09.2010, sala 11, ora 9,00;
În vederea continuării procedurii acordă termen la 04.05.2010, sala 11, ora 9,00;
Hot.: dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului; numeşte lichidator judiciar pe Management Reorganizare Lichidare SPRL; fixează data adunării creditorilor la 16.02.2010, sala 11, ora 9,00;
În vederea continuării procedurii acordă termen la 24.11.2009, sala 11, ora 9,00;
În vederea continuării procedurii acordă termen la 29.09.2009, sala 11, ora 9,00;
În vederea continuării procedurii acordă termen la 9.06.2009, sala 11, ora 9,00;
Având nevoie de timp pentru deliberare amână pronunţarea pentru 17.12.2008; 17.12.2008 - mai având nevoie de timp pentru deliberare amână pronunţarea pentru 23.12.2008; 23.12.2008 - admite cererea; dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi numeşte administrator judiciar pe Management Lichidare Reorganizare SPRL Iaşi; fixează data şedinţei creditorilor la 14.04.2009, sala 11, ora 9,00.
Pentru continuarea procedurii acordă termen la data de 09.12.2008, sala 11, ora 9,00.
T - 14.10.2008 , Sala 11, ora 9,00, pentru legala constituire a completului de judecată.
23.06.2008 Repartizează ciclic cauza, la 09.09.2008 sala 11 ,ora 9.
02.06.2008 Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 23.06.2008,sala 11, complet C.1.LJ
07.04.2008 In temeiul disp.art.155 ind.1 suspendă judecarea cauzei.
25.02.2008 Acordă termen pentru continuarea procedurii la 07.04.2008 sala 11, ora 10.
14.01.2008 Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 25.02.2008, sala 11, ora 10
26.11.2007 Acordă termen pentru continuarea procedurii la 14.01.2008 ,sala 11, ora 10