V***** P****
InculpatCondamnă pe inculpatul V.P. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu reţinerea art. 74 lit. a şi c – 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa închisorii de 4 luni. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal. Interzice inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a şi suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare conform art. 71 alin. 5 Cod penal. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească suma de 350 RON cheltuieli judiciare statului. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi 27.02.2008.
Hotarare 482 din 27.02.2008Amânat în pronunţare pentru data de 27.02.2008.
Lipsa raportului de expertiză avizat de Comisia din cadrul IML Cluj-Napoca şi lipsa dosarului de fond.
Pentru a se proceda la avizarea actelor medico-legale aflate la dosar de către Comisia Superioară.