A******** E*****
InculpatS*** Q***** C******* I***** D********** S*****
Parte civilăS*** Q***** C******* I***** D********** S*****
Parte civilăÎn baza art.195 CPP dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta şi cuprinsul sentinţei penale nr.348/2008, în sensul că numele corect al inculpatului este A******** E***** Gabriel. Cu apel.
În baza art.334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunile prev. de art. 215 alin. 1,3,4 Cod penal şi art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 în infracţiunea prev. de art. 84 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934. În baza art. 84 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplic. art. 74 lit. a,c şi art. 76 lit. e Cod penal condamnă pe inculpatul A******** E***** la pedeapsa de 4 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a (teza a II a),b Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 4 luni ce reprezintă termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal. În baza art. 359 alin. 1 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului cu privire la art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării, atenţionare ce va fi comunicată în scris inculpatului potrivit art. 359 alin.2 Cod procedură penală. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Respinge acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. QUARRTZ Computer Import şi Distribuţie SRL, ca neîntemeiată. În baza art. 193 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru părţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.05.2008.
Amână pronunţarea la data de 15.05.2008.
În baza art.344 alin. 1 Cod procedură penală repune cauza pe rol în vederea reluării cercetării judecătoreşti pentru discutarea probei cu expertiză grafoscopică. Acordă termen de judecată la data de 08.05.2008, Completul 1 Penal, ora 08,30, pentru când se vor cita părţile. Cu apel o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.04.2008.
AMANA PRONUNTAREA LA 17.04.2008
Faţă de faptul că, la prezentul termen, nu sunt prezente părţile şi având în vedere că nu s-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză financiar contabilă, urmează a amâna cauza.
În vederea efectuării expertizei contabile încuviinţate în cauză, urmează a desemna ca expert contabil pe numita RADU VIOLETA. Va stabili onorariu provizoriu în cuantum de 800 lei în sarcina inculpatului A******** E*****. Va pune în vedere apărătorului inculpatului A******** E***** să depună la dosarul cauzei dovada achitării onorariului de expert. Se va emite adresă către expertul contabil Radu Violeta pentru efectuarea expertizei contabile şi depunerea raportului de expertiză.. Deliberând asupra probei testimoniale, solicitate de apărătorul inculpatului, constând în audierea martorei LAURA CIOBANU, urmează să amâne pronunţarea asupra acesteia, până la termenul următor, până când va fi indicată adresa la domiciliază martora. Va pune în vedere apărătorului inculpatului şi părţii civile să indice, până la termenul următor, adresa martorului a cărui audiere s-a solicitat. În vederea administrării probatoriului încuviinţat, urmează a amâna
Deliberând asupra cererii de amânare a cauzei, formulată de reprezentantul Ministerului Public, constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite. admite proba cu expertiza cotabilă, pentru inculpat Având în vedere că audierea nemijlocită a martorei PINTILIE LAURA se impune pentru aflarea adevărului, în temeiul art. 327 alin. 5 Cod procedură penală, urmează a amâna cauza. Pentru a asigura prezenţa martorei la termenul următor, în temeiul art. 183 Cod procedură penală urmează a emite mandat de aducere pe numele martorei cu menţiunea sancţionării cu amenda judiciară a conducătorului secţiei de poliţie în caz de neîndeplinire a mandatului prin prezentarea acesteia în faţa instanţei cu însoţitor.
Deliberând asupra cererii de amânare a cauzei, formulată de apărătorul inculpatului, constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite. Faţă de susţinerile apărătorului inculpatului, în sensul că a intrat în posesia actelor contabile aparţinând societăţii administrate de inculpat la data săvârşirii faptelor ce formează obiectul prezentului dosar, constată că este inutilă emiterea unei adrese către proprietarul actual al SC Her Tehnology Parteners SRL şi va reveni asupra acestei măsuri. Având în vedere necesitatea audierii nemijlocite a martorei PINTILIE LAURA, absentă la acest termen, în temeiul art. 327 alin. 5 Cod procedură penală, urmează a amâna cauza. Pentru a asigura prezenţa martorei la termenul următor, în temeiul art. 183 Cod procedură penală urmează a emite mandat de aducere pe numele martorei cu menţiunea sancţionării cu amenda judiciară a conducătorului secţiei de poliţie în caz de neîndeplinire a mandatului prin prezentarea acesteia în faţa instanţei cu însoţitor. Se va emite adresă către Institutul Naţional de Evidenţă a Persoanelor pentru a se comunica domiciliul actual al martorei PINTILIE LAURA.
Faţă de nedepunerea relaţiilor solicitate SC Her Tehnology Parteners SRL urmează să amâne judecarea cauzei. Se va reveni cu adresă la SC Her Tehnology Parteners SRL Adresa se va expedia la domiciliul noului proprietar. Va pune în vedere reprezentantului legal al părţii civile să depună la dosarul cauzei orice alte documente deţinute în legătură cu raporturile comerciale pe care firma sa le-a derulat cu inculpatul, Va lua act de adresa indicată de reprezentantul legal al părţii civile pentru efectuarea comunicărilor către această parte ca fiind Focşani, judeţ Vrancea, bld. Dimitrie Cantemir nr. 4, ap. 2. Se va cita martora Pintilie Laura la adresa din buletinul de identitate, respective la adresa din Bucureşti, sector 3, Calea Vitan, nr. 231, bl. 6, sc. 2, et. 3, ap. 176.
În vederea emiterii de adrese către SC Her Tehnology Parteners SRL pentru a comunica copii de pe factura fiscală nr. 7238477/24.01.2007, chitanţa doveditoare a achitării parţiale a sumei menţionată în factura precizată anterior în cuantum de aproximativ 5.000 lei, factura de stornare a bunurilor nevândute şi restituite în cursul anului 2006, precum şi către partea civilă SC Quartz Computer pentru a comunica numele complet, domiciliul şi datele de stare civilă ale numitei „Laura”, având calitate de martor în prezenta cauză, precum şi numărul telefonului de serviciu pe care aceasta îl folosea în perioada octombrie 2005- aprilie 2006, copii de pe factura fiscală nr. 7238477/24.01.2007, chitanţa doveditoare a achitării parţiale a sumei menţionată în factura precizată anterior în cuantum de aproximativ 5.000 lei şi factura de stornare a bunurilor nevândute şi restituite de SC HER TEHNOLOGY PARTENERS SA în cursul anului 2006, precum şi în vederea emiterii unui mandat de aducere pe numele reprezentantului părţii civile,
în vederea administrării probatoriului,
Deliberând, în conformitate cu art. 6 C.p.p. urmează a încuviinţa cererea de amânare formulată de apărătorul părţii civile pentru a-şi angaja apărător ales în vederea pregătirii apărării, în vederea emiterii unei adrese către Oficiul Registrului Comerţului pentru a afla noului sediu al părţii civile şi în vederea citării părţii civile prin afişare la uşa Consiliului Local sector 6 Bucureşti, urmează a amâna judecarea cauzei,