A****** I**
PetentI***** V*****
IntimatAdmite excepţia necompetenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, invocată din oficiu de instanţă. Declină competenţa de soluţionare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 7592/288/2007, aflat pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea, privind pe petentul A****** I** în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Vâlcea, în favoarea Judecătoriei Drăgăşani, Judeţul Vâlcea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 10 decembrie 2007.
Uneşte cu fondul cauzei excepţia nulităţii procesului – verbal de contravenţie, invocată de petent. Încuviinţează emiterea adresei către intimat să înainteze la dosar fotografiile efectuate cu aparatul radar, dovada omologării şi verificării metrologice a aparatului radar, urmând ca ulterior primirii acestor relaţii să se pronunţe şi asupra probei testimoniale. Acordă un nou termen de judecată la data de 10 decembrie 2007 în vederea administrării probatoriului.