K***** I*** A*****
InculpatCondamnă pe inculpatul: K***** I*** A***** (fiul lui Adalbert şi Agnes Iuliana, născut la 17.05.1976 în Baia Mare, cetăţean român, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, muncitor, căsătorit, domiciliat în Coltău, sat Cătălina nr. 32 B, Maramureş, fără antecedente penale), pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art.: - 87 al. 1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a, 76 lit. d, Cod penal, la 3 luni închisoare. În temeiul art. 81, 82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani 3 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal. Cu aplicarea art. 71 al. 5 şi 64 lit. a teza II Cod penal. În baza art. 191 al. 1 C.pr.p. obligă inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariul avocatului din oficiu Toth Sonia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21.02.2008.
- în vederea audierii martorului Muntean Cojan Adrian raportat la imposibilitatea audierii inculpatului.
-pentru lipsa inculpatului şi în vederea audierii martorului din rechizitoriu, numitul Muntean Cojan Adrian.