C**** I**** Ş*****
Inculpat persoană urmărităRespinge cererea de executare a mandatului european de arestare nr. 2Bk.690/2007/3 emis la data de 28.06.2007 de Tribunalul Budapesta pe seama persoanei urmărite Csiki Iosif Stefan. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei rămân în sarcina statului român, suma de 100 lei cu titlu de onorar pentru avocat din oficiu urmând a fi avansate Baroului Mureş din fondul special al Curţii de Apel Târgu Mureş. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 septembrie 2007.
Admite cererea de amânare a cauzei formulata de apărătoarea persoanei urmarite, sens în care dispune traducerea adresei de la fila 105 dosar din limba engleză în limba română.
Amână soluţionarea cauzei în vederea revenirii cu adresă către autorităţile judiciare maghiare.
Amână soluţionarea cauzei în vederea emiterii adresei către Ministerul Justiţiei al Republicii Ungare.
Amână soluţionarea cauzei în vederea declanşării procedurii conform art.88 indice 1 alin.5 din Legea nr.304/2002.
Termen 09 august, orele 11,00
Amanat pentru parvenirea traducerii efectuată de d-na traducător Virginia Maria Mureşan.