C******** L********
Inculpat INTIMAT ÎN APELUL PĂRŢII CIVILEG*** M****
Parte civilă APELANTĂCondamnă pe inculpatul C.L , la o pedeapsă de 3(trei) ani şi 6(şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte” prevăzută şi pedepsită de art. 183 Cod penal cu aplicarea art. 73 lit. „b” şi art. 74 alin. 1 lit. „a”, „b”, „c” Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. „b” Cod penal. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b) Cod penal pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal. În baza dispoziţiilor art. 86 indice 1 alin.1 raportat la art.71 alin.2 şi 5 Cod penal, suspendă, sub supraveghere, executarea pedepsei principale şi a celei accesorii aplicată inculpatului. Încredinţează supravegherea inculpatului serviciului de Probatiune. menţine masura preventivă prev. de art.145 indice 1 C.p.p până la ramanerea definitivă a hotărârii. Onliga inculpatul să-i plăteasca părţii civile - 10ooo lei noi daune morale,- 500 lei noi daune materiale ( diferenta neachitată), -700 lei noi cheltuieli de judecată.
amână pronunţarea la data de 13.03.2008.
amână pronunţarea la data de 11.03.2008.
pentru administrarea probelor acordă termen la data de 26.02.2008.
Acordă termen de judecată pentru când se va emite adresă către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi, în vederea efectuării referatului de evaluare psiho-socială a inculpatului; se vor audia martorii lipsă.
pentru administrarea probatoriului acordă termen de judecata la data de 18.12.2007.
În baza art. 139 alin. 1 Cod pr. pen. raportat la art.1451 Cod pr. pen. înlocuieşte măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145 Cod pr. pen. luată faţă de inculpatul C.L cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei, măsură prevăzută de art. 1451 Cod pr. pen.. În baza art.1451 alin.2 raportat la art. 145 alin. 11 Cod pr. pen. obligă inculpatul ca pe durata acestei măsuri să respecte următoarele obligaţii: a) sa se prezinte la instanţa de judecată (Tribunalul Iaşi) ori de cate ori este chemat; b) să se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa, respectiv la Postul de Poliţie al comunei Schitu-Duca, jud. Iaşi, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie menţionat sau ori de cate ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; e) să nu se apropie de membrii familiei victimei, respectiv de membrii familiei G.M; f) să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, cu martorii B.D, B.P, G.M, C.A, B.A şi C.C. În baza art.1451 alin.2 raportat la art. 145 alin. 3 Cod pr. pen. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare a acestei măsuri ori a obligaţiilor impuse de instanţă se poate lua împotriva sa măsura preventivă a arestării preventive. În baza art.1451 alin.2 raportat la art. 145 alin. 21 Cod pr. pen. dispune ca o copie a prezentei încheieri să fie comunicată: a) inculpatului; b) Postului de Poliţie al comunei Schitu-Duca în a cărei rază teritorială locuieşte inculpatul şi I.P.J. Iaşi; c) I.P.F. Iaşi şi I.G.P.F. Bucureşti; d) organelor competente să elibereze paşaportul, respectiv: Serviciului Public Comunitar de Evidenţă şi Eliberare a Paşapoartelor Simple Iaşi; e) jandarmeriei şi poliţiei comunitare. Constată că prin repartizarea aleatorie a cauzei a fost fixat termen de judecată la data de 20.11.2007, pentru când menţine dispoziţiile din rezoluţia iniţială.Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Executorie.