S***** A*** M******
Recurent ReclamantS******* J******* S*** M***
Intimat Pârâtadmite ca fondat recursul, modifică în tot sentinţa civilă nr. 71/22.01.2007 a Tribunalului Satu Mare, admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Stimuţ Anca-Mihaela şi în consecinţă obligă pârâta să-i plătească reclamantei spor de confidenţialitate şi de mobilitate în cuantum ce urmează a fi negociat între părţi, sens în care se dispune renegocierea contractului de muncă dintre părţi.