U**** C*****
CondamnatÎn baza art.456 C.pr.pen. rap. la art.455 şi art.453 alin.21 C.pr.pen., ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul U**** C*****, fiul lui Ştefan şi Mioara, născut la data de 11.11.1979, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, cu privire la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.1486/20.12.2006 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr.1551/21.03.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În baza art.192 alin.2 C.pr.pen., obligă condamnatul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu – 40 lei – urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.01.2008.
Lipsa procedura cu petentul.