Dosar 76/199/2007 din 18.01.2007

ucidere din culpă (art.178 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 76/199/2007
Data dosar:
18.01.2007
Instanta:
Judecătoria Buhuși
Departament:
.
Obiect:
ucidere din culpă (art.178 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.02.2007 la ora 09:00

    Complet: C1 P + C
  • Soluţionare

    Condamnă inculpatul C******* C*********, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 al. 2 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a, b, c şi 76 lit. d C. pen., la pedeapsa de 8 luni închisoare. În temeiul art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, iar în temeiul art. 82 C. pen., stabileşte termen de încercare 2 ani şi 8 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b C. pen., pe care o suspendă potrivit art . 71 al. 5 C. pen. În temeiul art. 14 cu 346 C. pr. pen şi al art. 998 C. civ, constată că partea civilă nu a avut pretenţii în cauză. Constată că inculpatul a avut apărător ales. În temeiul art . 191 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 50 lei către Ministerul Public, iar 10 lei către Ministerul Justiţiei.

Flux dosar


Actualizare GRPD