Dosar 781/111/2005 din 23.11.2007

omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.) ART.176C.P. ŞI ART.211 C.P.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 781/111/2005
Data dosar:
23.11.2007
Instanta:
Curtea de Apel Oradea
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.) ART.176C.P. ŞI ART.211 C.P.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.12.2009 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Soluţionare

    Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 10 decembrie 2009. S-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţi. La data de 10 decembrie 2009, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, s-a respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpaţii apelanţi S****** K*****, fiul lui Carol şi Gyongyi, născut la data de 25.02.1977 şi B**** Ş*****, fiul lui Carol şi Gyongyi, născut la data de 23.02.1982, ambii din Penitenciarul Oradea, împotriva sentinţei penale nr.273 din 02 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o menţine în întregime. Obligă pe apelanţi să plătească statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare în apel. În baza art.160/b Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor S****** K***** şi B**** Ş***** şi deduce din pedeapsă arestul preventiv până la zi pentru ambii inculpaţi.

  • Sedinta din data de 03.11.2009 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Încheiere

    Faţă de lipsa martorei Kovacs Beata.

  • Sedinta din data de 06.10.2009 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Amânat

    În vederea citării martorei lipsă

  • Sedinta din data de 22.09.2009 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Amânat

    Faţă de lipsa martorei incuviinţate.

  • Sedinta din data de 08.09.2009 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Încheiere

    S-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţi. Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Oradea din 31 august 2009, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor şi cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, s-a amânat soluţionarea cauzei pentru data de 22.09.2009.

  • Sedinta din data de 01.09.2009 la ora 9:00

    Complet: Complet Penal-Continuare
  • Soluţionare

    Respinge cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de către inculpaţii B**** Ş***** şi S****** K*****.

  • Sedinta din data de 25.08.2009 la ora 9:00

    Complet: CA
  • Amânat

    Faţă de cererea de amânare formulată de inculpaţi în vederea studierii dosarului. Fixează termen pentru studierea dosarului la arhiva instanţei pentru 27.08.2009, ora 10.

  • Sedinta din data de 28.07.2009 la ora 9:00

    Complet: CA
  • Sedinta din data de 15.07.2009 la ora 11:00

    Complet: CA
  • Încheiere

    La data de 15 iulie 2009, s-a preschimbat termenul de judecată din 28 iulie 2009 în 15 iulie 2009. Respinge c ererile de revocare a măsurii arestului preventiv formulate de cei 2 inculpaţi. Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpaţii B.Ş.şi S.K.

  • Sedinta din data de 30.06.2009 la ora 9:00

    Complet: Complet Penal-Continuare
  • Amânat

    faţă de lipsa dosarului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, amână cauza la daza de 28 iulie2009

  • Sedinta din data de 23.06.2009 la ora 9:00

    Complet: Complet Penal-Continuare
  • Amânat

    faţă de lipsa dosarului amână cauza la data de 30.06.2009

  • Sedinta din data de 16.06.2009 la ora 9:00

    Complet: Complet Penal-Continuare
  • Amânat

    Faţă de lipsa dosarului de fond.

  • Sedinta din data de 09.06.2009 la ora 9:00

    Complet: Complet Penal-Continuare
  • Amânat

    Faţă de lipsa dosarului de fond.

  • Sedinta din data de 17.02.2009 la ora 9:00

    Complet: C3A apel
  • Soluţionare

    în vederea deliberării amână pronunţarea cauzei la data de 24.02.2009 În baza art. 379 pct. 1 lit. „b ” cod procedură penală, Respinge ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul apelant S****** K***** şi de inculpatul apelant Balog Stefan împotriva sentinţei penale nr. 273 din 2 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o menţine în întregime. Obligă pe apelanţi să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare în apel. n baza art. 160/b Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor S****** K***** şi Balog Stefan şi deduce din pedeapsă arestul preventiv până la zi pentru ambii inculpaţi.

  • Sedinta din data de 27.01.2009 la ora 9:00

    Complet: C3A apel
  • Amânat

    pentru audiere de martori

  • Sedinta din data de 06.01.2009 la ora 9:00

    Complet: CA
  • Încheiere

    Menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţi.

  • Sedinta din data de 09.12.2008 la ora 9:00

    Complet: C3A apel
  • Amânat

    Faţă de lipsa martorilor se amână judecarea cauzei la 27.01.2009. Fixează termen pentru verificarea măsurii arestării preventive la data de 06.01.2009.

  • Sedinta din data de 18.11.2008 la ora 9:00

    Complet: C3A apel
  • Amânat

    Lipsa martorilor. Menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor.

  • Sedinta din data de 07.10.2008 la ora 9:00

    Complet: C3A apel
  • Încheiere

    Amână soluţionarea apelurilor pentru termenul din 18 noiembrie 2008, cam.65, ora 9,00, faţă de cererea de probaţiune formulată de către inculpaţii apelanţi. Menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor.

  • Sedinta din data de 16.09.2008 la ora 9:00

    Complet: C3A apel
  • Amânat

    Faţă de cererea de abţinere formulată de procuror Matei Monica precum şi faţă de lipsa martorei K***** B**** Z******* se amână judecarea cauzei la 07.10.2008.

  • Sedinta din data de 21.08.2008 la ora 9:00

    Complet: C FA
  • Încheiere

    S-a menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpaţi.

  • Sedinta din data de 08.07.2008 la ora 9:00

    Complet: C3A apel
  • Amânat

    Având în vedere lipsa martorei precum şi în vederea efectuării unei adrese la SRI Oradea, se amână judecarea cauzei la 16.09.2008. Fixează termen pentru verficarea legalităţii şi temeinicei măsurii arestării preventive la data de 21 august 2008.

  • Sedinta din data de 17.06.2008 la ora 9:00

    Complet: C3A apel
  • Amânat

    faţă de lipsa apărătorului ales al inculpatului apelant B**** Ş*****

  • Sedinta din data de 27.05.2008 la ora 9:00

    Complet: C3A apel
  • Amânat

    Amână soluţionarea apelului pentru termenul din 17.06.2008, faţă de lipsa martorilor . Menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţi.

  • Sedinta din data de 06.05.2008 la ora 9:00

    Complet: C3A apel
  • Amânat

    pt. a se reaudia martora Kovacs Beata şi a se audia martora Baius Angela pt. a se emite adresă la SRI

  • Sedinta din data de 15.04.2008 la ora 9:00

    Complet: C3A apel
  • Amânat

    Faţă de cererea de amânare depusă la dosar de avocat Sava Ioan, se amână judecarea cauzei la 06 mai 2008 .

  • Sedinta din data de 25.03.2008 la ora 9:00

    Complet: C3A apel
  • Amânat

    Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului avocat Sava Ioan, se amână judecarea cauzei pentru data de 15.04.2008.

  • Sedinta din data de 04.03.2008 la ora 9:00

    Complet: C3A apel
  • Amânat

    Amână soluţionarea apelului pentru termenul din 25.03.2008, cam.240, ora 9,oo, faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpaţilor apelanţi. Menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţi.

  • Sedinta din data de 12.02.2008 la ora 9:00

    Complet: C3A apel
  • Amânat

    Faţă de lipsa de procedură cu partea civilă, se amână judecarea cauzei la 04.03.2008

  • Sedinta din data de 22.01.2008 la ora 9:00

    Complet: C3A apel
  • Încheiere

    Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului apelant S****** K***** avocat Chisăliţă Lucian în vederea pregătirii apărării, se amână judecarea cauzei la 12.02.2008.

  • Sedinta din data de 30.11.2007 la ora 9:00

    Complet: C3A apel
  • Încheiere

    Menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor apelanţi B**** Ş***** şi S****** K*****.

Flux dosar


Actualizare GRPD