Ş****** I*** D****
Inculpat RecurentH****** F***** L****
Parte civilă IntimatS******* J******* S******
Parte civilă IntimatS******* C***** D* U****** S** S******* I***
Parte civilă IntimatÎn baza art. 182 alin. 1şi 2 C. pen., condamnă inculpatul Ş****** I*** D****, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă. În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 81 alin. 1 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 alin. 1 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 alin. 1 C. proc. pen., atrage inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. care prevăd revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni şi a executării în întregime a pedepsei care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art. 998 C. civ., admite acţiunea civilă alăturată de partea vătămată Huşulei Florin-Liviu în procesul penal şi obligă inculpatul să plătească acestuia suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale. În temeiul art. 346 alin. 1 şi art. 14 C. pr. pen. rap. la art. 998 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, admite acţiunea civilă alăturate acţiunii penale de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, şi obligă inculpatul Şiomaru Ioan Dorin să plătească acestei părţi civile suma de 653 lei cu titlu de despăgubiri civile, cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată H****** F***** L****. În temeiul art. 346 alin. 1 şi art. 14 C. pr. pen. rap. la art. 998C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, admite acţiunea civilă alăturate acţiunii penale de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţe „Sfântul Spiridon” Iaşi, şi obligă inculpatul Şiomaru Ioan Dorin să plătească acestei părţi civile suma de 5394,37 lei cu titlu de despăgubiri civile, cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată H****** F***** L****. În baza art. 359 alin. 1 C. proc. pen., atrage inculpatului atenţia asupra revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin prezenta sentinţă. În temeiul disp. art. 191 alin. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul să plătească statului suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 150 lei din cursul urmăririi penale avansată în fondurile Ministerului Public. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile civile lipsă la dezbateri şi de la pronunţare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 decembrie 2009.”
Amână pronunţarea la data de 30.12.2009. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.12.2009.
Amână pronunţarea la data de 23.12.2009. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.12.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 16 decembrie 2009, ora 8.30, pentru când se vor cita: părţile civile S******* J******* S****** şi S******* C***** D* U****** S** S******* I*** şi martorii Lăcătoş Bobi Severian şi Lăcătoş Mircea, cu mandate de aducere şi cu menţiunea pentru agenţii de poliţie de a comunica instanţei orice informaţii cu privire la eventuala revenire în ţară a martorilor. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28 octombrie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 28 octombrie 2009, ora 8.30, pentru când se vor cita: părţile civile S******* J******* S****** şi S******* C***** D* U****** S** S******* I***. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 16 septembrie 2009.
Se va emite adresă către I.P.J. Hunedoara pentru ataşarea la dosar a fişei de cazier a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 16 septembrie 2009, ora 8.30, pentru când se vor cita: părţile civile S******* J******* S****** şi S******* C***** D* U****** S** S******* I***, şi martorii Lăcătoş Bobi Severian şi Lăcătoş Mircea cu mandat de aducere, emise către Poliţia comunei Arbore, respectiv Poliţia Municipiului Cîmpulung Moldovenesc. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 8 iulie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 8 iulie 2009, ora 8.30, pentru când se vor cita: părţile civile S******* J******* S****** şi S******* C***** D* U****** S** S******* I***, şi martorii Munga Carmen şi Betean Elena, Lăcătoş Bobi Severian şi Lăcătoş MIrcea cu mandat de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 3 iunie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 3 iunie 2009, ora 8.30, pentru când se vor cita: părţile civile S******* J******* S****** şi S******* C***** D* U****** S** S******* I***, şi martorii Betean Elena şi Munga Carmen cu mandate de aducere, la domiciliile indicate. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29 aprilie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 29 aprilie 2009, ora 8.30, pentru când se vor cita: părţile civile S******* J******* S****** şi S******* C***** D* U****** S** S******* I***; partea vătămată H****** F***** L**** şi martorii Betean Elena şi Munga Carmen cu mandate de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11 martie 2009.
Încuviinţează audierea martorei Munga Carmen şi reaudierea martorei Betean Elena. Respinge ca inutilă şi nepertinentă proba testimonială cu numitul Ivanovici Valentin. Amână judecarea cauzei la data de 11 martie 2009, ora 8.30, pentru când se vor cita: părţile civile S******* J******* S****** şi S******* C***** D* U****** S** S******* I***; partea vătămată H****** F***** L**** şi martora Betean Elena, în vederea reaudierii; martorii Lăcătoş Mircea şi Lăcătoş Bobi Severian şi cu mandat de aducere, martora Munga Carmen în satul şi comuna Ilişeşti, judeţul Suceava. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 9 februarie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 9 februarie 2009, ora 8.30, pentru când se vaor cita părţile civile S******* J******* S****** şi S******* C***** D* U****** S** S******* I***, martora Ferar Voichiţa din satul şi comuna Ilişeşti, judeţul Suceava, iar martorul Lăcătoş Mircea şi cu mandat de aducere. . Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 5 ianuarie 2009.
Încuviinţează pentru inculpat proba cu martorul Ferar Voichiţa a cărei prezenţă o va asigura la termenul viitor. Se va face adresă către I.P.J. Suceava pentru a se comunica fişa de cazier judiciar a inculpatului. Se va face adresă către Postul de Poliţie Ilişeşti , judeţul Suceava să ne comunice dacă referitor la incidentul din data de 18 mai 2005 a fost audiat şi martorul Lupu Vasile. Se va cita martorul Lăcătuş Mircea. Amână cauza la data de 05 Ianuarie 2009, ora 8.30, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile civile S******* J******* S****** şi S******* C***** D* U****** S** S******* I***. Dată în şedinţă publică azi, 17 noiembrie 2008.
Se va face adresă către D.E.I.P. Suceava pentru a se comunica instanţei domiciliile martorilor Filoftei Lică şi Lupu Vasile. Se vor cita cu mandate de aducere martorii Lăcătoş Aurelia, Filoftei Lică şi Lupu Vasile. Amână cauza la data de 17 noiembrie 2008, ora 8.30, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile civile S******* J******* S****** şi S******* C***** D* U****** S** S******* I***. Dată în şedinţă publică azi, 20 octombrie 2008.
Admite proba cu martorii Filoftei Lică şi Lupu Vasile şi dispune citarea acestora din comuna Ilişeşti, judeţul Suceava, cu avertisment amendă, în temeiul art.198 C.p.p., cu amendă cuprinsă între 250-5000 lei. Se vor cita cu mandate de aducere martorii Lăcătoş Mircea, Lăcătoş Aurelia şi Lăcătoş Bobi Severian. Se va face adresă către partea vătămată H****** F***** L**** pentru a se prezenta la judecarea cauzei. Amână cauza la data de 20 octombrie 2008, ora 8.30, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile civile S******* J******* S****** şi S******* C***** D* U****** S** S******* I***. Dată în şedinţă publică azi, 22 septembrie 2008.
Se va face adresă la Direcţia pentru Evidenţa Informatizată a Persoanelor Suceava pentru a comunica instanţei domiciliile martorilor Lăcătoş Mircea şi Lăcătoş Aurelia. Se vor cita cu mandate de aducere martorii Laureşan Georgeta, Rusu Gheorghe şi Lăcătoş Bobi Severian, precum şi martorul Lăcătoş Constantin, fără mandat. Amână cauza la data de 22 septembrie 2008, ora 8.30, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile civile S******* J******* S****** şi S******* C***** D* U****** S** S******* I***. Dată în şedinţă publică azi, 30 iunie 2008.
Se va face adresă la I.P.J. Hunedoara în sensul solicitat de reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria pentru a preciza care este numărul corect al dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava aflat la punctul 3 din cazierul înaintat la dosar pentru termenul de judecată din 3 martie 2008, având în vedere că dosarul menţionat în fişa de cazier, 1262/P/2007, nu se referă la inculpatul Ş****** I*** D****. Se vor cita martorii Laureşan Georgeta, Rusu Gheorghe, Lăcătoş Aurelia, Lăcătoş Mircea şi Lăcătoş Bobi Severian. Amână cauza la data de 30 iunie 2008, ora 8.30, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile civile S******* J******* S****** şi S******* C***** D* U****** S** S******* I***. Dată în şedinţă publică azi, 2 iunie 2008.
Se va reveni cu adresă Biroului de Executări Penale al Judecătoriei Suceava pentru a comunica soluţiile date în dosarele 1578/P/1995 şi 1262/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi pentru a înainta la dosar copii ale sentinţelor respective, cu menţiunea datei rămânerii definitive. Se vor cita cu mandate de aducere martorii Laureşan Georgeta, Rusu Gheorghe, Lăcătoş Aurelia, Lăcătoş Mircea şi Lăcătoş Bobi Severian. Amână cauza la data de 2 iunie 2008, ora 8.30, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile civile S******* J******* S****** şi S******* C***** D* U****** S** S******* I***. Dată în şedinţă publică azi, 5 mai 2008.
Se va face adresă Biroului de Executări Penale al Judecătoriei Suceava pentru a comunica soluţiile date în dosarele 1578/P/1995 şi 1262/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi pentru a înainta la dosar copii ale sentinţelor respective, cu menţiunea datei rămânerii definitive. Se va cita cu mandat de aducere martora Alexandriuc Anca Mirela, în satul Bereşti, comuna Hânţeşti, judeţul Suceava. Se vor cita martorii Rusu Gheorghe, cu datele de stare civilă, Laureşan Georgeta, Florea Gheorghe Cristi, Lăcătoş Aurelia, Lăcătoş Mircea, Lăcătoş Bobi Severian, Lăcătoş Constantin. Amână cauza la data de 5 mai 2008, ora 8.30, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile civile S******* J******* S****** şi S******* C***** D* U****** S** S******* I***. Dată în şedinţă publică azi, 31 martie 2008.
Se va cita martorul Coardoş Dragomir din Penitenciarul Botoşani. Se va cita martorul Rusu Gheorghe, cu datele de stare civilă. Se vor cita cu mandate de aducere martorii Varga Anton, Betean Elvis, Alexandriuc Anca Mirela, Laureşan Georgeta şi Florea Gheorghe Cristi. Amână cauza la data de 31 martie 2008, ora 8.30, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile civile S******* J******* S****** şi S******* C***** D* U****** S** S******* I***. Dată în şedinţă publică azi, 3 martie 2008.
Se va face adresă către I.P.J. Hunedoara pentru a înainta la dosar fişa de cazier a inculpatului Ş****** I*** D****. Se vor cita martorii din lucrări Varga Anton, Coardoş Dragomir, Betean Elvis, Alexandriuc Anca Mirela, Laureşan Georgeta, Florea Gheorghe Cristi, Rusu Gheorghe, Grosariu Constantin, Betean Elena şi Roman Vasile. Amână cauza la data de 3 martie 2008, ora 8.30, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile civile S******* J******* S****** şi S******* C***** D* U****** S** S******* I***. Dată în şedinţă publică azi, 4 februarie 2008.