N***** D******
CreditorC******* O*******
DebitorDisjunge cererea având ca obiect sechestru asigurător şi formează dosarul nr.9864/303/2007 cu termen la 26.11.2007 C1- CC. Respinge cererea având ca obiect somaţie de plată, ca inadmisibilă. Respinge cererea privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Irevocabilă.
în vederea comunicării pârâtului a cererii precizatoare şi a înscrisurilor depuse de reclamantă şi, pentru a da posibilitatea pârâtului să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor, potrivit art.96 Cod procedură civilă
având în vedere cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului creditor şi pentru a da posibilitatea reclamantului creditor să-şi precizeze cererea de chemare în judecată şi anume pe capătul II al cererii, în fapt şi în drept, precum şi pentru a depune la dosar dovada faptului că în prezent imobilul se află în posesia pârâtului debitor,
având în vedere viciul de procedură cu reclamantul care în mod eronat a fost citat Nicolae în loc de Nicola, văzând şi dispoziţiile art. 85 Cod procedură civilă coroborate cu art.107 Cod procedură civilă
Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Mihaela Dochiţa. Înaintează dosarul la completul 1, ora 08.30 şi acordă termen la data de 22.10.2007, C 1, ora 08.30, pentru când se citează părţile. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.10.2007.
În vederea soluţionării cererii de abţinere,