Dosar 7/274/2006 din 24.01.2007

recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7/274/2006
Data dosar:
24.01.2007
Instanta:
Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin
Departament:
..
Obiect:
recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.04.2007 la ora 09:00

    Complet: C15-penal
  • Soluţionare

    Admite cererea formulată de petentul Ţ***** M***** O*****, deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Dr. Tr. Severin. Recunoaşte sentinţa din 21.04.2004 a Tribunalului Monocratic Rimini, irevocabilă la 7.07.2004( prin care a fost condamnat la pedeapsa 4 luni şi 20 zile închisoare); sentinţa din 31.03.2004 a Tribunalului Monocratic Rimini, irevocabilă la 25.05.2004( prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni şi 20 zile închisoare) şi sentinţa din 23.11.2004 a Tribunalului Monocratic Rimini, irevocabilă la 13.01.2005( prin care a fost condamnat la pedeapsa de 11 luni şi 10 zile închisoare şi 300 euro amendă) precum şi sentinţa Tribunalului Rimini din 22.03.2005 definitivă la 31.12.2005, prin care în final s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 1,6 ani închisoare şi 600 euro amendă. Constată că din pedeapsa cumulată de 1,6 ani închisoare, petentul a executat perioada cuprinsă între 21.04.2004-23.04.2004, 30.03.2004-31.03.2004 şi 3.05.2004-29.06.2005. În baza art.39 alin.1 raportat la art.33-34 cod penal Contopeşte pedepsele menţionate anterior aplicate de Tribunalul Monocratic Rimini cu pedepsele de 6 luni închisoare pentru art.26 rap. la art.208-209 alin.1 lit.a,e,g,i cu art. 75 c, art. 37 a şi art. 74-76 cod penal, 2 luni închisoare pentru art. 221cod penal cu art. 37 a şi art. 74-76 cod penal, aplicate prin sentinţa penală nr. 264/14.04.2004 a Judecătoriei Caransebeş şi dispune să execute pedeapsa cea mai grea de 1,6 ani închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr.264/2004 a Judecătoriei Caransebeş s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul neexecutat de 670 zile din pedepsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.444/1999 a Tribunalului Mehedinţi definitivă prin decizia penală nr.165/2000 a Curţii de Apel Craiova, şi dispune contopirea acestuia cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, în total, petentul va executa pedepsa rezultantă de 670 zile în condiţiile art. 64-71 cod penal. Deduce din pedeapsă perioada executată din 21.04.2004-23.04.2004, 30.03.2004-31.03.2004, 3.05.2004-29.06.2005 şi din 9.10 2006 la zi şi menţine starea de arest. Dispune anularea vechilor mandate şi emiterea unui nou mandat de executare. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică din 19 aprilie 2007.

  • Sedinta din data de 12.04.2007 la ora 09:00

    Complet: C15-penal
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la data de 19.04.2007.

  • Sedinta din data de 22.03.2007 la ora 09:00

    Complet: C15-penal
  • Amânat

    Se va acorda un nou termen de judecată pentru când va fi depusă la dosar traducerea ordinului de liberare privind petentul.

  • Sedinta din data de 08.03.2007 la ora 09:00

    Complet: C15-penal
  • Amânat

    Se va acorda termen pentru a se depune la dosar traducererea ordinului de liberare.

  • Sedinta din data de 01.03.2007 la ora 09:00

    Complet: C15-penal
  • Amânat

    Se va emite adresă către Penitenciarul Tr Severin în vederea comunicarii exacte a datei încarcerării petentului.

  • Sedinta din data de 15.02.2007 la ora 09:00

    Complet: C15-penal
  • Amânat

    Se va cita petentul cu mandat de transfer în Penitenciarul Rahova Se va emite adresă pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

Flux dosar


Actualizare GRPD