H***** R*****
PetentÎn baza art.450 Cod procedură penală coroborat cu art.59 Cod penal, respinge ca nefondată cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul H***** R***** (fiul lui Hamoud şi al lui Majeda, ns.la 20.10.1965 în oraşul Homs din statul Siria, cu domiciliul în oraşul Homs, str. Baodaes nr. 357, Siria), în prezent deţinut în Penitenciarul Rahova în executarea pedepsei de 20 de ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 7/1995 pronunţată de Tribunalul Iaşi. Fixează termen de reiterare la data de 26.06.2008. În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală, obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 40 RON - reprezentând onorariul avocatului din oficiu – urmează a fi avansată din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti. Cu drept de recurs, în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnat şi de la pronunţare pentru procuror.