Dosar 807/182/2007 din 30.01.2007

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 807/182/2007
Data dosar:
30.01.2007
Instanta:
Judecătoria Baia Mare
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.03.2007 la ora 15:00

    Complet: xComplet penal de Amanari in Pronuntare
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul MANŢA ADRIAN MIRCEA, fiul lui Emil şi Mari-Doina, născut la data de 24.10.1981 în Baia Mare, cetăţean român, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, muncitor la SC Prossima Company SRL, dom. în Baia Mare str. Gării nr. 13/5, jud. Maramureş, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, prev. de art. 86 al. 2 din OUG nr. 195/2002 modificată şi republicată, la pedeapsa amenzii în sumă de 1.000 lei. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 631 C.penal. În temeiul art. 191 C.pr.penală obligă inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 130 lei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 08.03.2007 la ora 8:30

    Complet: XCompletul nr.6 Penal cu arestati ( fost C6 cu ar)
  • Încheiere

    S-a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 15.03.2007.

Flux dosar


Actualizare GRPD