M******* D** M****
ReclamantM****** A******** D***
ReclamantP******* M*********** B*******
PârâtC******** J*******
PârâtD*****
PârâtAdmite acţiunea prezentă. obligă pe pârâtul Consiliul Judeţean Botoşană să emită dispoziţie de soluţionare a Notificării reclamanţilor cu privire la suprafata de 3166,31 ma.p. situată în str.Ion Pillat nr-8(fostă Sf.Spiridon9,aflată în incinta Centrului Judeţean de recuperare a copiilor cu handicap . Respinge acţiunea faţă de primăria municipiului Botoşani ,pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia. cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 9 mai 2007.
Amână judecarea cauzei la data de 9 mai 2007, pentru când se vor cita reclamanţii, pârâţii având t.c. Se revine cu adresă la pârâta Primăria Municipiului Botoşani, în atenţia Dl. Primar - pentru a ne comunica care este situaţia juridică a terenului solicitat de contestatori –la care se referă în ambele adrese cu menţiunea de a se tranşa contradicţia existentă între cele două adrese, sub sancţiunea prevederilor art. 108 Cod procedură civilă. La această adresă se vor ataşa şi copii ale f. 35, 36 ds. 1922/86/2006 al Tribunalului Suceava.
se va face adresă reclamanţilor şi pârâtei Primăria mun.Btş.