C****** I***
Parte civilăT****** I*****
Parte civilăT***** I***
Parte civilăL**** I***
Parte civilăC******* I***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul Mnases Valentin la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare,dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni.Condamnaă pe inculpatul Ispas Francisc la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie.
Amânat pronunţarea cauzei pentru data de 03.12.2007.
În vederea audierii martorului Baciu Vasile Teodor
În vederea administrării probei testimoniale în cauză.
În vederea administrării probei testimoniale.
Amânarea judecării cauzei în vederea audierii martorului BOGDAN ANDREI şi pentru efectuarea unui referat de evaluare pentru inculpatul MANASES VALENTIN.
Amânarea judecării cauzei în vederea audierii martorilor şi în vederea efectuării unui referat de evaluare pentru inculpatul minor.