A****** C*********
InculpatP********* T************
Parte vătămatăJ***** S*****
MartorH**** A*****
MartorÎn baza art. 208 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, condamnă inculpatul A****** C*********, , la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt. În baza art. 11pct. 1 din Legea 61/1991, modificată prin Legea 169/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, condamnă inculpatul A****** C*********, cu datele de stare civilă de mai sus, la pedeapsa închisorii de 3 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de armă. În baza art. 33 lit. a cu aplicarea art. 34 lit. b Cod penal contopeşte cele două pedepse şi o aplică pe cea mai grea, de 1 an închisoare. Inculpatul execută 1 an închisoare. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a şi b în condiţiile şi pe durata prev de art. 71 Cod penal. În baza art. 118 lit. f Cod penal, confiscă de la inculpat un briceag cu lama de 15 cm care a fost deţinut de către inculpat în contra dispoziţiilor legale. Constată prejudiciul recuperat. În baza art. 189 Cod procedură penală, dispune avansarea onorariului de avocat din oficiu în cuantum de 100 RON pentru avocat Dona Elena, din fondurile Ministerului de Justiţie. În baza art. 191 alin. 1 Cod proc pen, obligă inculpatul la 180 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 lei onorariu apărător, pentru avocat Dona Elena. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru partea vătămată Postolache Teodora Livia, domiciliată în Comăneşti, str. N. Bălcescu, nr. 50, jud. Bacău. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.03.2007.
Amână judecarea cauzei la data de 27.3.2007 pentru când vor fi citate părţile. Dispune emiterea unui mandat de aducere pentru inculpat cu însoţitor cu menţiunea amendării în caz de neîndeplinire a mandatului de aducere a sg maj Gherasimescu. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2007
AMÂNĂ CAUZA LA DATA DE 27.2.2007 FAŢĂ DE LIPSA PĂRŢILOR ŞI A MARTORILOR DIN LUCRĂRI. dISPUNE CITAREA PĂRŢII VĂTĂMATE IAR A INCULPATULUI ŞI A MARTORILOR DIN LUCRĂRI CU MANDATE DE ADUCERE