N**** V***** C*******
PetentI***** V*****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulate de petentul Neaţă Vasile Cristian, domiciliat în Rm.Vâlcea, str. Tineretului, nr. 16, bl. A9, sc. C, ap. 41, judeţul Vâlcea, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, cu sediul în Rm.Vâlcea, str. Calea lui Traian, nr. 95, judeţul Vâlcea. Obligă pe petent să plătească martorilor Neacşu Nicoleta, domiciliată în Băile Olăneşti, str. Olteni, nr. 11, judeţul Vâlcea şi Ungureanu Dumitru, domiciliat în comuna Buneşti, sat Teiuşu, judeţul Vâlcea despăgubiri de câte 60 RON pentru fiecare. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
se citează martorul cu mandat de aducere
Acordă un nou termen de judecată în vederea citării martorului Ungureanu Dumitru.
Acordă un nou termen de judecată în vederea citării petentului cu menţiunea de a propune probe, comunicându-i-se totodată, un exemplar al întâmpinării depuse la dosar de intimat. Se citează martorii propuşi de intimat, respectiv Neacşu Nicoleta şi Ungureanu Dumitru la adresele indicate în scris.
Acordă un nou termen de judecată în vederea citării petentului cu menţiunea de a propune probe şi a intimatului cu menţiunea de a depune întâmpinare şi materialul probator de care face vorbire în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie.
Acordă un nou termen de judecată faţă de lipsa procedurii de citare cu petentul şi se rectifică citativul cu privire la adresa acestuia.