B****** C****** - G******* R****** D* P*** C******* M*****
ReclamantB****** G****** - T***** R****** D* P*** C******* M*****
ReclamantB****** G****** - T***** R****** D* P*** C******* M*****
ReclamantB****** B*****
PârâtB****** A***** - E****
PârâtÎn temeiul art. 40 al. 5 Cod procedură civilă înaintează dosarul Judecătoriei Iaşi ,Judeţul Iaşi investită cu soluţionarea cauzei prin încheierea nr. 3493/30.05.2008 a Î.C.C.J.
Respinge cererea de intervenţie formulată în nume propriu de numitul Simionescu Florentin Sorin . Cu drept de apel odată cu fondul. Constată că intervenienta Chirica Nadia a renunţat la cererea de intervenţie în interes propriu. Cu drept de recurs. Faţă de probatoriul solicitat de părţi prin apărători, instanţa în temeiul art. 167 C.p.c îl va admite şi văzând că este necesar a se aduce la cunoştinţă experţilor Panţiru Ionel şi Popovici Lucian Teofil că au fost desemnaţi în cauză în vederea efectuării expertizei cadastru şi expertizei construcţii ţinând cont de obiectivele stabilite în instanţă care se vor comunica în scris, sens în care se vor emite adrese, Instanţa pune în vedere apărătorilor părţilor de a face dovada achitării onorariilor provizorii şa cum au fost stabilite de instanţă şi să precizeze modul de atribuire a părţilor sociale a patrimoniului rămas de pe urma defunctului,
Având în vedere termenul solicitat de numita Brînzei Adriana în vederea depunerii de acte doveditoare pentru numirea de curator, pentru a se face precizări vizavi de cererea de intervenţie formulată de numitul Arnăutu Corneliu fiind necesar a arăta dacă substituie sau nu locul unei alte părţi din acest proces sau dacă este o transmitere a calităţii procesuale şi pentru ca părţile să fie în măsură să propună probe, instanţa amână cauza
Având în vedere cererea de intervenţie formulată de numitul Arnăutu Corneliu, instanţa consideră necesar a se emite adresă acestuia pentru a formula precizări cu privire la cererea de intervenţie, în sensul de a indica dacă este o cerere de intervenţie în nume propriu îndreptată împotriva tuturor părţilor sau o cerere prin care se aduce la cunoştinţă instanţei că a dobândit calitatea de titular al drepturilor succesorale ale reclamantului Brînzei Gabriel Teodor de pe urma defunctului Brînzei D-tru, urmând a se cita în cauză numitul Arnăutu Corneliu în calitate de intimat la adresa indicată, De asemenea, se va comunica părţilor lipsă câte un exemplar după cererea de intervenţie formulată pentru a exprima punctul de vedere, urmând ca la termenul următor după ce se vor formula precizări vizavi de aceasta, să fie pusă în discuţia părţilor, Totodată, în ce priveşte cererea de numire a curatorului formulată de apărătorul pârâţilor , instanţa prorogă discuţia pentru termenul următor, urmând a i se asigura prezenţa numitei Cilinschi Eugenia, în vederea soluţionării cererii de numire curator,
Având în vedere că nu s-a depus la dosar documentaţia de numire a curatorului pentru pârâţii minori din prezenta cauză , instanţa consideră necesar a se emite adresă către Primăria mun. Botoşani Serviciul de Autoritate Tutelară căreia i s e va solicita să ne comunice decizia de numire a curatorului pentru minorii Brînzei Bogdan şi Brînzei Alexia şi documentaţia aferentă
Având în vedere că nu s-a depus la dosar documentaţia de numire a curatorului pentru pârâţii minori din prezenta cauză fiind necesar un termen mai lung în acest sens, instanţa amînă cauza
Văzând că este necesar ca cererea de intervenţie în interes propriu să fie timbrată corespunzător cu diferenţă taxă timbru în sumă de 102 lei şi timbru judiciar de 5 lei consideră necesar a se reveni cu adresă către numitul Simionescu Florentin Sorin în acest sens, urmând ca pentru termenul următor instanţa să pună în discuţia părţilor admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie, Totodată, având în vedere contradictorialitatea de interese dintre pârâţii minori şi intervenienta Chirica Nadia care este şi curator în cauză pentru minori, instanţa prorogă discuţia cu privire la cererea de intervenţie formulată de aceasta pentru termenul următor când se va numi un nou curator, urmând ca celelalte probe să fie discutate după soluţionarea acestor cereri de intervenţie,
Văzând că este necesar ca cererea de intervenţie în interes propriu să fie timbrată corespunzător cu taxă timbru în sumă de 181 lei şi timbru judiciar de 5 lei, consideră necesar a se emite adresă numitului Simionescu Florentin Sorin în acest sens, urmând ca pentru termenul următor instanţa să pună în discuţia părţilor admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie, Totodată, consideră necesar a se solicita de la Biroul Local de Expertiză de pe lîngă Tribunalul Botoşani 2 liste cu experţi una cu experţi în specialitatea construcţii şi una cu experţi cadastru întrucât în cauza de faţă masa de partajat cuprinde atât bunuri imobile cât şi construcţii, sub rezerva discutării probelor pe care înţeleg părţile să le formuleze la termenul următor, şi
Având în vedere că cererea de abţinere a doamnei judecător Ilie Mărioara a fost admisă şi conform art. 99 al. 11 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, în vederea continuării judecăţii, cauza urmează a fi repartizată în completul doamnei judecător Mihalciuc Lilioara C.C.10, cu termen de judecată la data de 21.11.2007. Se va dispune a se reveni cu procedura de citare a reclamanţilor şi pârâţilor.
Admis cererea de abţinere formulată de judecător Ilie Mărioara. Dat spre soluţionare doamnei judecător Mihalciuc L. cu termen de judecată la data de 21.11.2007.