C**** C***** A*****
CondamnatAdmite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul Baia Mare privind pe condamnatul C**** C***** A*****, fiul lui Dumitru şi Mioriţa, născut la data de 28.02.1983, deţinut în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1323/2005 a Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 1478/2006 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Bucureşti, Bd. Camil Ressu 57A, bl. 42B, ap. 94. Cheltuielile judiciare inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 40 RON rămân în sarcina statului, pentru av. Maroszan Raluca. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29 noiembrie 2007.