S******* C***** D* U******
Parte civilăB******** T***** L*****
InculpatI**** M********
Parte civilăT***** A***** A***
MartorT***** A**
MartorIn baza art.379 pct.1 lit.b C.pr.pen. respinge ca nefondate apeleurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi inculpatul B.T.L., aflat în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinţei penale nr.136/2007 a Tribunalului Cluj. Menţine starea de arest preventiv a inculpatului şi deduce din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv începând cu data de 26.07.2006 la zi. Obligă inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 200 RON cheltuieli judiciare din care suma de 100 RON se va avansa ddin FMJ în favoarea apărătorului din oficiu av. Popescu Mihnea. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului rămân în sarcin a acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 25.06.2007, în prezenţa inculpatului arestat.
Cauza s-a amânat în vederea studierii dosarului de către inculpat şi în vederea pregătirii apărării.
Cauza s-a amânat la cererea inculpatului în vederea angajării unui apărător ales.
Menţine starea de arest preventiv a inculpatului.