D******* G******* A F********* P****** A J******** B*****
Intimat PârâtD******* R******** V***** B*****
Intimat PârâtS*** R****** G******* R******* S*****
Recurent Reclamantd e c i d e Admite recursul declarat de recurenta reclamantă SC Rouleau Guichard Roumanie SRL împotriva sentinţei civile nr. 31/AF/20.03.2007, pronunţată de Tribunalul Braşov - secţia comercială şi de contencios administrativ pe care o modifică în tot în sensul că: Admite actiunea formulată de reclamantaq SC Rouleau guichard Roumanie SRL în contradictoriu cu pârâtele DGFP Braşov şi DRV Braşov si în consecinta: Anuleaza Decizia nr. 286/7.11.2006 emisă de DGFP Braşov , anuleaza în parte procesul - verbal de control 400/3.10.2006 întocmit de Biroul vamal braşov în ceea ce priveste majorarile de întârziere. fără cheltuieli de judecată.
CU R T E A În vederea deliberării, amână pronunţarea la data de 12 iulie 2007
Faţă de motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar de intimata DGFP Braşov ,instanţa apreciază că se impune punerea în discuţia contradictorie a părţilor a apsectelor invocate , astfel că s-a acordat un nou termen de judecată , dată până la care se va comunica părilor lipsă cate un exemplar al intampinării.