M**** I**
ReclamantB***** M*** L******
PârâtD********* A*****
PârâtD********* A*****
PârâtB***** M**********
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamantul M**** I** în contradictoriu cu pârâtele B***** M*** L****** şi D********* A*****. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
amână pronunţarea pentru data de 07.10.2009.
În vederea introducerii în cauză în calitate de pârâtă a numitei D********* A*****, faţă de certificatul de moştenitor nr. 261/07.07.2006, în vederea citării acesteia şi faţă de lipsa de procedură cu pârâta B***** M*** L******, va amâna cauza.
faţă de lipsa de procedură cu pârâta
în vederea revenirii cu adresă către Primăria mun. Giurgiu şi faţă de lipsa de procedură cu pârâta
Faţă de lipsa de procedură cu pârâtul şi faţă de lipsa relaţiilor
în vederea comunicării relaţiilor solicitate, amână cauza.
pentru a se comunica relaţiile solicitate şi pentru ca reclamantul să depună lista de martori, amână cauza.
Pentru a se depune certificatul de căsătorie al pârâtei, amână cauza.
În baza art. 155/1 c.p.c., dispune suspendarea cauzei, întrucât reclamantul nu a făcut dovada calităţii de moştenitor a pârâtei. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 3.12.2007, pentru când se va cita pârâta. Pune în vedere reclamantului să-şi evalueze imobilului, să timbreze la valoare sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată. Pune în vedere reclamantului să facă dovada calităţii de moştenitor a pârâtei sub sancţiunea prevăzută de art. 155/1 C.proc.civ.