A******** D* P********** F****** 1**
ReclamantP******** A****
PârâtAdmite acţiunea astfel cum a fost precizată. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 7.297,83 lei. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pentru a se comunica pârâtului un exemplar din precizarea de acţiune şi din modul de calcul al penalităţilor,
Apreciază necesar ca reclamanta să depună în scris precizarea de acţiune cu privire la debitul la zi, precum şi modul de calcul al penalităţilor de întârziere din care să rezulte data scadenţei şi data la care au început să se calculeze pretenţiile, potrivit art. 49 din Legea nr. 230/2007,
Asupra cererii de amânare formulată de pârât, pentru a i da psobilitatea să achite sumele datorate, o apreciază ca fiind întemeiată, astfel că o va admite.